Tort pentru copil?

Buna seara fetelor, vine ziua lui Vladut, facem petrecere si vrem cel mai gustos tort din Bucuresti :) Nu vrem martipan sau brizbrizuri, vrem gustos 100% Pentru asta avem nevoie de ajutorul vostru. Nu am mai comandat niciodata tort asa ca ne bazam pe voi! Care e cel mai gustos tort din Bucuresti dupa parerea voastra? Ceva cu mousse de ciocolata, dar parca as vrea combinat nu totul ciocolata. Please help! Asteptam sugestii si recomandari :)

Multumim,

Vladut si Mami.

Despre sacrificiu

As vrea sa vorbesc putin despre sacrificiu pentru ca noi mamele suntem cele mai in tema, daca imi permiteti sa ma exprim asa. Termenul folosit insa e dur, brutal si strigat sunt sigura ca ar sparge timpanul oricui. Sacrificiul insa, facut cu dragoste isi leapada naravul nemilos in favoarea unei variante imblanzite a firescului.

 

Mama, proaspat intoarsa de la serviciul ei  "nesolicitant" si "neimportant", dupa ce isi hraneste puisorii ce seamana mai mult a lupusori hamesiti, gata gata sa o inghita cu dintisorii lor adorabili, efectueaza un antrenament solicitant de cateva ore de alergat si tarat pe sub masini, executa cateva piruiete in timp ce da cu aspiratorul si face teme, apoi spala vasele doar pentru a pune din nou masa, spala puisorii si ii adoarme, absolut firesc pana aici,nu?

 

Vine tata. Hamesit si el, arunca buzduganul, astfel mancarea se va gasi pe masa si pentru acesta. Mama spala din nou vasele, iar intre timp va trece cu brio si testul sub presiune: "De ce sunt jucariile aruncate prin casa?", "Poate ar fi trebuit sa pui mai multa sare", "Camasa mea nu e calcata inca? Doar te-am rugat de ieri! Dar ce ai facut toata ziua?". Mai trebuie doar sa faca mancare pentru a doua zi, baie, sa se epileze si evident sa calce camasa lui Tati.

 

E 00:30, toate sunt gata, mama se aseaza putin pe canapea extenuata, dar multumita, implinita. Se odihneste 2-3 minute, dupa care se aude din dormitorul copiilor: "Mamiiiii!!! Pipiii!" E cel mare, vrea la toaleta. Intre timp se trezeste cel mic, il adoarme. La 01:30 se aseaza in pat, inchide ochii si adoarme instantaneu. Dupa 5 ore de somn suna ceasul si o ia de la capat. Mentionez ca lista de activitati nu este in niciun caz exhaustiva.

Vedeti, de aceea spuneam ca sacrificiu e un cuvant brutal, daca i-am spune asa, ar fi mai greu de suportat rolul 3 in 1: mama, sotie si femeie de cariera (poate e mult spus femeie de cariera).

Si totusi, totul vine firesc, spre deosebire de sacrificiul care sta in spatele tabloului mainilor desenate de Albrecht Durer. Povestea pe scurt, preluata dintr-un mail primit:

În secolul al XV-lea , într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-şi  întreţine familia tatăl ,bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare... 

 

În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg. 

 După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la  mina...  Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani.

 

Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.

 

Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După
o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un   toast pentru cel mai iubit dintrefraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: a si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine."
                          
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea albert. Lacrimile îi curgeau pe faţă palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.

 În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi,  ţinându-şi mâinile aproape deobrazul drept a spus blând. Nu , frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharulpt a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pt mine eprea târziu...

 

...pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite...

 

Pot spune ca povestea m-a impresionat, e un sacrificiu in adevaratul sens al cuvantului: dureros, brutal, nemilos, crud, dar pana la urma e viata.

Sub clar de Luna

O raza jucausa mi se rasuceste prin gene, imi mangaie pleoapele si imi sopteste bland: hai, trezeste-te, e timpul tau! 

Deschid ochii, e intuneric. De unde ai aparut, micuto? O intreb eu, dar in loc de raspuns se ascunde in umbra unei carti ticsite de praf. O scosesem acum o luna in speranta ca o sa reusesc sa citesc. Mi se parea ca ma striga sa o sterg, sa o deschid si sa o miros. Da, miros carti, ador mirosul lor si poate o sa va surprinda, dar nu, nu miros la fel. Iau cartea in mana si fac toate astea, citesc prima pagina iar peste 3 ore imi dau seama ca nu ma mai pot orpri. Sa merg la culcare? Ar trebui! Dar nu am mers pentru ca DA, asta este timpul meu: cand cainii urla la luna, cand se trezesc liliecii si bufnitele vaneaza , cand prind curaj taratoarele. Asta e timpul meu, putinul ce mi-a mai ramas.

Inainte sa am copii imi era teama de intuneric, acum suntem prieteni, sau poate doar ne-am obisnuit unul cu celalalt. E asa de liniste ca imi pot auzi gandurile!!! In sfarsit ma aud! Ce gand egoist si totusi...

Camera nu mi se pare infricosatoare, o stiu pe de rost, in plus, in noaptea asta se intampla ceva straniu, prea multa lumina. Las cartea si ma apropii de fereastra. Luna, e mai mare si mai stralucitoare ca oricand! Acum imi doresc

sa fie tot timpul noapte, cum ar fi?

Arta de a vorbi

Vorbind cu o prietena buna si fericita posesoare a una bucata Yanis si una bucata Eliza, am dezbatut si un subiect care imi place tare mult: cum mi-am invatat copilul sa vorbeasca, sau mai bine zis, cum l-am ajutat sa invete, ca pana la urma fiecare copil invata singur, mai intati de toate e meritul lui. Cred ca e unul din putinele lucruri pe care am fost sigura 100% de la inceput ca l-am facut bine .

Bun, prietena mea se plangea ca niciunul din copii nu vorbesc (Yanis are aproape 3 ani, iar Eliza aproape 2).

Inainte de a vorbi copilul trebuie sa aiba totusi un vocabular, sa cunoasca lucrurile care il inconjoara, sa aiba informatia si sa ramana doar pronuntia de invatat, asadar recomand tuturor mamicilor sa le numeasca obiectele in fata copiilor si sa repete zilnic denumirea, chiar daca inca nu vorbesc. De exemplu cand vrea o cana cu apa i-o aratati si spuneti atat: cana, apoi i-o dati in manuta si inainte sa ii dati apa mai repetati o data. Daca faceti asta in fiecare zi, copilul o sa se familiarizeze atat cu obiectul cat si cu pronuntia. Ideea e sa fie cat mai simplu, de preferat un singur cuvant, astfel copilul va asocia obiectul cu acel cuvant. Sunt de evitat frazele sau propozitiile precum: vezi mami, cana! sau: aceasta este o cana, deoarece copilul nu va asocia cana cu un cuvant anume. Aceste propozitii le puteti folosi cand copilul e mai mare (de ex 2,5-3 ani).

Poate ati observat ca inainte de a vorbi, copiii ne inteleg si chiar executa comenzi simple, iar eu sunt convinsa ca le este mult mai usor sa invete sa vorbeasca cu un bagaj de cunostinte mai mare, faptul ca ei deja cunosc obiectul le da incredere sa il si numeasca mai repede.

Un alt lucru pe care l-am observat la Vladut a fost ca cerea anumite lucruri, le numea, insa avea tendinta sa nu imi raspunda cand il intrebam ce vrea. De evemplu arata cu degetul si spunea apa sau mal, eu luam marul i-l pregateam si inainte sa i-l dau i-l aratam si il intrebam: vrei mar? Copilul intindea manutele dar nu raspundea, asa ca eu ma prefaceam ca nu inteleg ce vrea. Evident ca el se enerva, dar nu ii dadeam marul decat dupa ce ii spuneam asa: Mami nu intelege. Daca vrei spune da. La inceput nu imi raspundea, apoi dupa o saptamana a inceput sa imi raspunda cu da la intrebarea vrei... La fel am procedat si cu nu, ii dadeam sa manance si ma prefaceam ca nu inteleg ca nu mai vrea: Mami nu intelege. Mai vrei? Daca nu mai vrei spune nu si mami se opreste. A fost suficient o data sa vada ca atunci cand spune nu este lasat in pace.

Ce m-a ajutat pe mine mult au fost cartonasele educative (cu ocazia asta m-am hotarat si eu sa fac la atelier), tin minte ca am cautat mult pana am gasit. Sunt cartonase simple cu imagini si cuvinte. Luam un cartonas pe care era desenat un pat, apoi pronuntam cuvantul si repetam de cateva ori, dupa care il duceam in dormitor si i-l aratam, il asezam pe el si ne jucam un pic. Dupa cateva zile imi arata singur patul cu degetelul cand intra in dormitor. La fel si cu fructele ii puneam un cartonas cu o para in fata, apoi luam si una din frigider si il lasam sa se joace cu ea. L-am ajutat, dar l-am lasat sa descopere singur obiectele.

Mai tarziu, tot cartonasele ne-au ajutat sa descoperim actiuni: mancatul, dormitul, spalatul etc si sa asociem obiectele invatate cu activitatea. De exemplu cartonasul cu pieptanul i-l intindeam dupa ce il pieptanam si imi spunea nu numai cum se numeste ci si la ce se foloseste.

Vladut a invatat sa vorbeasca foarte repede, dar poate si pentru ca asta era singurul mod in care s-a exprimat pana pe la 2 ani (adica nu isi exterioriza sentimentele, nu ma lua in brate, nu ma pupa, nu imi arata cand ii placea sau nu ii placea ceva, el doar imi spunea, dar nu lasa sa se vada nicio emotie). Prima oara l-am vazut imbratisand o pisicuta pe la doi ani si ceva si atunci mi s-a luat o piatra de pe inima. Acum la aproape 3 ani isi exprima sentimentele foarte bine, a recuperat repede, dar tot nu stiu ce l-a facut sa se deschida asa. Radu de acum ma ia si ma smocoteste toata, rade se bosumfla, are cu totul o alta personalitate, sau temperament (nu stiu daca putem vb despre personalitate la 8 luni).

Nu cred ca exista o varsta la care un copil ar trebui sa invete sa vorbeasca, el va vorbi atunci cand el va fi confortabil, cand se va simti pregatit. E o provocare foarte mare pentru ei si nu trebuie fortati sau dimpotriva descurajati (de exemplu am vazut parinti care radeau in public, pentru amuzamentul altora, de copilul lor cand nu reusea sa pronunte ceva si se vedea ca era stanjenit). 

In majoritatea cazurilor copiii invata sa vorbeasca in jurul varstei de 2 ani, exista insa si cazuri cand invata mai devreme sau mai tarziu (stiu cazuri de copii sanatosi care nu au vorbit deloc pana la 3 ani). Rabdare!

Ce este un hemangiom?

Hemangioamele sunt tumori ale vaselor de sange. Suna drastic, dar nu e cazul sa ne imacientam, pana la urma si alunitele de pe piele sunt tot tumori. Radu s-a nascut cu un astfel de hemangiom pe piciorus, asa ca m-am interesat sa vad daca sunt periculoase.

Cand apar hemangioamele?

De cele mai multe ori acestea apar la cateva ore sau zile dupa nastere.

Cum recunoastem un hemangiom?

Sunt pete de culoare rosie de diferite forme uneori plate, alteori proeminente. Hemangiomul lui Radu arata ca niste vase de sange foarte ingrosate, proeminente (diferite de marmoreala fiziologica a nou nascutilor).

Ce trebuie sa stim despre hemangioame?

In primul rand ele insele nu sunt periculoase. In cazuri rare hemangioamele pot fi periculoare datorita localizarii lor, sangereaza sau pot fi un semn ca exista si alte malformatii la nivel cardiac sau nervos, de aceea, daca medicul considera necesar, va recomanda investigatii suplimentare. Noi am facut de exemplu ecografie de cord (pentru ca pediatra auzise un suflu la inimioara, in plus bebe e si foarte marmorat), pentru a ne asigura ca totul e in regula.

Ce trebuie sa facem?

Monitorizam hemangioamele (schimbarea formei sau marirea dimensiunii) si apelam la un dermatolog pentru evaluare. Majoritatea nu necesita tratament si dispar sau se estompeaza pana la varsta de 10 ani (unele hemangioame nu dispar niciodata). In unele cazuri insa, la recomandarea medicului specialist bebe ar putea fi supus corticoterapiei, laserterapiei sau indepartarea chirurgicala a hemangioamelor.

Asadar nu va panicati! Hemangioamele sunt frecvente in cazul bebelusilor (apar la peste 10% din nou nascuti) si in majoritatea cazurilor inofensive.

Jocul de rol sau jocul de-a

Fetelor, recent am citit cateva articole despre metodele de dezvoltare si invatare la copiii prescolari, se pare ca in top 3 se afla si una din activitatile noastre preferate: jocul de rol.

Ce sunt jocurile de rol? Ei bine, e cam ca la teatru, cineva se gandeste la un scenariu si fiecare jucator va interpreta un personaj, adica primeste un rol, numai ca scenariul va fi unul general, e foarte important sa improvizam si sa ne folosim cat mai mult imaginatia.

Jocurile de rol ii invata pe copii:

1. Sa gandeasca abstract (asta mi se pare printre cele mai utile achizitii dobandite pentru viitor si intelegerea unor idei si concepte nepalpabile),
2. Isi dezvolta vocabularul si dobandesc abilitati de limbaj si comunicare,
3. Isi dezvolta abilitatile sociale si lucrul in echipa,
4. Isi dezvolta creativitatea folosind imaginatia,
5. Constientizeaza efectele sau consecintele unei actiuni asupra altora,
6. Observa si apoi intelege abordarea diferita a aceluiasi subiect de catre mai multi indivizi, faptul ca  altcineva poate avea un punct de vedere diferit,
7. Se dezvolta increderea in sine, increderea in a-si exprima si sustine punctul de vedere,
8. Dezvolta abilitati de lider,
9. Invata sa fie practic, sa gaseasca solutii creative pentru problemele expuse in scenariul jocului.

Intr-un articol, Speranta Farca spune asa: "Copi­lul se joacă de-​​a mama și de-​​a tata pen­tru a înțe­lege chi­mia rela­ției din­tre părin­ții lui (ba îmbu­fnați, ba roman­tici). Se joacă de-​​a doc­to­rul pen­tru a înțe­lege ce i s-​​a întâm­plat la cabi­ne­tul medi­cal unde a fost sucit pe toate păr­țile. Se joacă de-​​a edu­ca­toa­rea pen­tru a înțe­lege de ce la gră­di­niță sunt alte reguli decît acasă."

Marturisesc faptul ca nu am privit niciodata jocul de rol ca pe o nevoie a copilului, mi-am dat seama ca prin el Vladut s-a dezvoltat mult, dar nici prin cap nu imi trecea faptul ca astfel copilul incearca sa defineasca, sa exploreze, sa descopere si sa inteleaga necunoscutul. Copiii sunt foarte curajosi! Pentru ei, totul e necunoscut, totul e nou, de aceea e important sa fim si ingaduitori si sa incercam sa ii intelegem pe cat putem. Universul lor este nelimitat. Imaginati-va cum ar fi sa traiti intr-un infinit de necunoscut.

Aici gasiti articolul frumos si pe intelesul tuturor al Sperantei Farca referitor la jocul de rol, mie mi-a placut tare mult, sper sa va placa si voua.

Prima vizita la stomatolog

Prea mult timp a trecut, fara ca macar sa imi dau seama, de cand am postat ultima oara pe blog. Mi-a fost dor, eram pe cale sa renunt, dar am primit cateva mesaje care m-au facut sa ma razgandesc. Daca sunt mamici care au gasit util blogul, mi-am spus ca merita efortul.

Experimentam si cochetam cu un nou proiect si anume Atelierul mami pentru doi, aici facem lucruri minunate cu manutele noastre, iar toate veniturile obtinute din vanzari aferente anului 2015 vor fi donate catre asociatii non profit.

Am trecut multe obstacole de la ultima postare, dar avem si multe progrese: Radu are primii dintisori, iar Vlad a fost prima oara la un control stomatologic.

Am petrecut Craciunul la Sibiu, l-am cunoscut pe Mos Craciun, ne-am bucurat de zapada si ne-am reintalnit cu prieteni mai vechi, printre care si Florin Moga, stomatolog in zona Valea Aurie din  Monicipiul Sibiu. Am profitat de ocazie si i-am trimis pe baieti la control.

Vizita a fost un real succes. Domnul doctor s-a purtat frumos cu Vlad, s-au jucat, iar la final au organizat si o mica sedinta foto pentru mami :). A contat mult faptul ca Vlad il cunostea pe domnul doctor si desi a fost putin intimidat la inceput de aparatura din cabinet, s-a relaxat pe parcursul consultatiei. Cu siguranta vom mai merge la el. La plecare, spre deliciul lui Vlad, a primit si o manusa umflata, care l-a amuzat teribil. 

As vrea ca frica de stomatolog sa devina un mit.

Domnul doctor i-a laudat dintii lui Vladut, (va dati seama cat mi-a crescut mie inima) a spus ca sunt drepti si nu sunt probleme. La Radu in schimb, ma astept sa trag cu dantura pentru ca isi suge degetelul si nu am reusit sa i-l inlocuiesc cu altceva. In ultima perioada am tot cautat metode, dar pana acum nimic nu a dat rezultat, adevarul e ca e inca mititel (are 8 luni,  il mai alaptez noaptea), dar nu ma dau batuta asa usor.

De cand i-au dat dintisorii lui Vlad ma tot intrebam: Cand ar trebui sa il duc la un consult stomatologic. In ulele parti scria ca de la doi ani, in altele mai devreme, cert este ca nu am gasit doua raspunsuri la fel. Domnul doctor mi-a dat un raspuns care mi s-a parut mai mult decat adecvat: Inainte sa apara problemele.

Transparenta ma omoara

Nu vorbesc despre transparenta in gestionarea fondurilor publice (care ar fi benefica odata ce ar exista), e vorba de transparenta mea, de felul in care mi se inrosesc pana si varful urechilor atunci cand sunt stanjenita, sau felul in care sprancenele mi se arcuiesc fara sa bag de seama atunci cand ceva imi displace, de felul in care imi dau parul dupa ureche atunci cand ma simt stinghera, de tonalitatea vocii sau expresia ochilor, de toate lucruile care ma dau de gol cand incerc sa ma ascund.

Sunt o carte deschisa pentru cei ce stiu sa citeasca, pana si Vlad imi simte si interpreteaza corect starile. De multe ori chiar incearca sa profite de asta si are doar 2 ani si 4 luni. Priceperea imi lipseste cu desavarsire cand vine vorba de mintit, lucru de-a dreptul enervant, mai ales ca o minciuna mica si inocenta te poate salva oricand dintr-o situatie critica.

Evit raspunsurile la intrebari capcana precum: "Imi sta bine cu palaria asta?" sau "Iti place rochia mea cea noua?" "Nu-i asa ca iubitul meu e extraordinar?". Astfel de intrebari nu au decat un singur  raspuns dezirabil: confirmarea. De regula schimb politicos subiectul sau raspund ceva neutru de genul "Tie trebuie sa iti placa" sau "Daca te face fericita, atunci e perfect".

Si mai e ceva, sentimentul acela ca cineva te priveste goala, desi tu esti imbracata cu pantaloni de schii si geaca groasa, il stiti? Ei bine, mi-as dori sa fiu impenetrabila, sa las sa se vada doar atat cat vreau eu, atat cat sa ma simt confortabil, restul sa pot pastra pentru mine.

Cum de mi-a venit in minte subiectul asta? Habar nu am, pur si simplu mi-au luat-o gandurile la sanatoasa si eu repede dupa ele.

Cu timpul am invatat sa citesc oameni, nu e nevoie decat de putina atentie. Fiecare are povestea lui, capitole triste si vesele deopotriva, cu bune si rele, urcusuri si coborasuri. Pe scurt, fiecare are viata lui. Toate povestile sunt frumoase, toate merita ascultate. Deschideti-va urechile, s-ar putea sa va placa.

Erin Brockovich - un film mereu actual

Putine sunt cartile pe care imi place sa le recitesc si filmele pe care sa le revad. Odata dezvaluit misterul nu reusesc sa gasesc savoarea povestii. Cu toate astea, zilele trecute am revazut pentru a patra oara Erin Brockovich si mi se pare ca nu isi pierde din frumusete sau intensitate ori de cate ori m-as uita la el. Un film care este si va fi mereu actual. 

Eroina principala are o putere psihica de neimaginat iar filmul se remarca prin intensitatea trairilor, e un film pe care il traiesti, nu il vezi. Mi se parea foarte real si de curand am aflat ca se bazeaza pe o poveste adevarata. 

Nu e neaparat preferatul meu, insa filmul asta are ceva care ma face sa pot sa il revad oricand cu placere. In poza este adevarata Erin Brockovich (in film a fost folosit pana si numele real de fata al lui Erin). 

Daca nu l-ati vazut pana acum, eu vi-l recomand cu caldura. E un film potrivit pentru o seara linistita.

Noile generatii, motiv de dezamagire?

In ultimul timp aud tot mai des critici aduse noilor generatii cum ca nu sunt suficient de pregatiti, iau scoala in ras, nu sunt responsabili sau respectuosi.

Eu nu cred neaparat ca nu sunt la fel de bine pregatiti, ci cred ca societatea e in continua schimbare si pur si simplu sunt diferiti, generatiile nu suporta comparatii pentru ca si contextul social este diferit, inclusiv nevoile ce trebuie satisfacute sunt altele. 

Din contra, daca ar fi sa compar, copiii de azi mi se par mai destepti si mai capabili, probabil din cauza accesului facil la informatie. Ei au un potential imens si depinde de noi sa le dezvoltam acest potential. 

Cred ca si noi gresim undeva: nu avem incredere suficienta in copiii nostri, in aceste noi generatii si ca o consecinta a lipsei de incredere tot noi nu ridicam stacheta suficient, nu reusim sa ii motivam si nu ii ajutam sa isi depaseasca propriile limite, nu reusim sa ii facem sa creada in fortele proprii. Asa ca eu zic sa nu mai cautam buba la noile generatii ci poate la cele vechi, poate s-a pierdut modul eficient, traditional de educatie (si aici nu ma refer la bataie), poate conceptul de parenting nu a fost gresit inteles si poate prea multi parinti au incercat sa fie prietenii copiilor lor, cand acestia au nevoie de parinti mai presus de toate. E adevarat ca nici sistemul de invatamant nu mai este ce a fost odata, in plus, cum sa invete copilul daca el a auzit, a vazut si stie ca simplul fapt ca esti bine pregatit pentru o profesie/meserie nu iti da siguranta unui loc de munca si unui trai decent (asta fiind contextul social actual).

Prea multi de poate si totusi poate asa trebuie sa fie, poate asta e mersul natural al lucrurilor, al omului, o alta etapa a dezvoltarii noastre ca specie, pana la urma nu trebuie sa uitam ca cel mai eficient mod de a invata e din propriile greseli.

Sange in scaun

De cele mai multe ori parintii se alarmeaza cand vad striuri de sange rosu aprins in scaun, insa cazurile in care este vorba de ceva grav sunt foarte rare. Daca in scaun nu sunt decat cateva striuri de sange, bebe ia in continuare in greutate, mananca bine si are o stare generala buna, atunci nu aveti de ce sa va ingrijorati.

Dresigur ca bebe trebuie investigat pentru a descoperi cauza. Intr-o prima faza medicul pediatru va poate indica sa ii administrati pre si pro-biotice micutului, asociat cu un tratament antidiareic (daca prezinta si simptome de diaree) si sa duceti la analize probe de scaun si in unele cazuri de urina.

In 90% din cazurile de scaune cu sange de culoare rosie de vina este alergia la proteina din laptele de vaca, fisuri anale sau polipi anali. Striurile de sange pot fi si negre insa asta inseamna ca e digerat si problema e undeva mai sus, nu la colon sau anus.

Daca bebe continua sa aiba striuri de sange in scaun este bine sa il duceti la un consult la chirurgie pediatrica. Acolo veti putea confirma sau infirma existenta unor fisuri sau polipi anali.

Ecografia este de cele mai multe ori inutila, dr. Stamate (specializat in ecografie pediatrica) mi-a spus ca in cazuri cu simptomatologii de genul asta nu s-a vazut nimic la ecografie, o singura data a vazut un polip de dimensiuni mari (cei mici nu se vad).

Este posibil ca medicul pediatru sa ii administreze din nou doza de vitamina k facuta la nastere (rolul ei este de a preveni hemoragiile digestive la bebei) si sa solicite analize de sange, pentru a vedea nivelul hemoglobinei.

Incercati sa eliminati complet din alimentatia voastra lactatele si produsele ce cotin lactate (daca suge la san), efectele nu se vor vedea imediat, ci poate dura chiar si 3-4 saptamani, asta ar trebui sa rezolve problema daca bebe e alergic la proteina din laptele de vaca. Pentru cei hraniti artificial sau mixt va fi mai dificil, deoarece laptele praf hidrolizat are un gust neplacut si cei mai multi bebelusi nu il accepta, in plus e si foarte scump (peste 100 lei cutia).

 

Nu uitati: multa rabdare si nu va panicati!

O iubesti, dar nu faci caca.

E o vorba: "Mai bine mai tarziu decat niciodata" asa si eu cu blogul, am revenit pentru un update scurt, pentru ca piticii mei imi "mananca" tot timpul.

 

Bun, avem multe de recuperat la capitolul vesti: Vladut a inceput sa ceara la veceu (la olita nu facem pentru ca e urat), inca vorbim la persoana a II-a si a III-a, dar am inteles ca e normal pana la 3 ani, iar Radu isi ridica singur capul cand sta pe burtica, si-l tine binisor si il intoarce dintr-o parte in alta, urmareste jucariile cu privirea, are aproape 5 kg, iar pe 16 implineste 2 luni.

 

 

Va spun drept ca sunt foarte fericita ca Vlad cere la veceu. Cum sta treaba cu olita? M-am chinuit sa il fac sa stea pe ea, intr-o perioada chiar am reusit dar apoi m-am izbit de un refuz categoric. Stateam amandoi pe olita, puneam si ursuletul, il udam la fund si ii aratam ca ursuletul a facut pipi, il lasam pe el sa il stearga la fundulet, aveam o gramada de jocuri cu olita si tot degeaba, asa ca l-am lasat in pace, pana cand, intr-o zi l-am intrebat daca nu face un pipi la olita si mi-a spus ca e urat la olita si vrea la veceu. L-am dus, a facut si de atunci nu i-am mai pus pampers ziua, s-a intamplat foarte repede, totul a venit de la el, cand a fost pregatit a cerut singur.

 

Vlad are deja 2 ani si 4 luni si a inceput sa vorbeasca binisor de la 1 an si jumatate, doar ca vorbeste despre el la persoana a II-a si a III-a. Incepusem sa ma ingrijorez pentru ca noi il corectam mereu si tot asa vorbeste, in schimb, cand se joaca vorbeste corect o masinuta ii spune celeilalte :"eu ma duc la reparatie, vii si tu?" Asa am ajuns si la psiholog, acolo am fost asigurata ca totul e ok si ca e normal sa vorbeasca asa pana la 3 ani.

 

 

Apropo de vorbitul la persoana a II-a si a III-a, vreau sa va povestesc cum m-a lasat iar cu gura cascata prichindelul meu.

 

Intr-o zi am icercat si eu varianta santaj emotional, pe care parintii si bunicii mi-o aplicau cu success cand eram mica. Avem probleme cu constipatia si Vlad nu vroia sa faca treaba mare, asa ca i-am spus asa "Hai te rog frumos fa unul pentru mama, nu o iubesti tu pe mami?". El a stat un pic, s-a gandit si mi-a raspuns:"o iubesti, da nu faci caca". Eu nu le-am raspuns niciodata asa parintilor mei, inghiteam in sec de fiecare data si faceam ce mi se cerea. Inca o data mi-a demonstrat ca gandeste singur si e capabil sa se faca auzit, am fost mandra de el, de fapt sunt tot timpul mandra de el :))

 

Acum, la al doilea copil intrebarile de genul: cat trebuie sa suga la san? sau ce tetina sa folosesc? de cate ori ar trebui sa faca caca? oare mananca destul? etc mi se par atat de inutile si ma bucur ca nu isi mai gasesc locul printre gandurile mele. Intrebarile astea m-au stresat groaznic la primul copil si m-au facut sa exagerez din multe puncte de vedere.

 

Gata, atat am apucat sa scriu, acum imi reiau atributiile de mama cu norma dubla :))

 

Din categoria spargatorilor de mituri

Nu de putine ori mi s-a servit argumentul pro alaptare ca ar fi mai ieftina decat hranirea artificiala. Nimic mai fals. Da, alaptarea ofera multe avantaje atat mamei cat si copilului, insa costul nu este unul din ele, din punctul meu de vedere.

 

Avand atat experienta alimentarii artificiale, cat si pe cea a alaptatului exclusiv, va pot spune ca trebuie sa va asteptati la cheltuieli semnificative chiar daca alaptati. Nu doar laptele praf costa.

 

In primul rand veti avea nevoie de crema garmastan (aprox 20 lei tubul), eu consum cam un tub pe saptamana,deci un total de 80 de lei pe luna. Crema previne aparitia ranilor pe sani si va spun sincer ca nu as fi putut alapta fara ea (ma dor sfarcurile si daca ma ating din gresala cu proopul la dus). Apoi sunt tampoanele pentru sani (aprox 15 lei un pachet cu 30 de buc), eu folosesc 3 pachete pe luna deci un total de 45 de lei pe luna. Pana acum avem 125 lei pe luna, cam atat cheltuiam si cu schimbatul tetinelor si laptele praf.

 

In plus, alimentarea naturala la san accelereaza tranzitul intestinal al bebelusului, astfel ca folosesc un numar dublu de scutece si paturi absormante pentru schimbat, fapt ce compenseaza pentru sterilizatorul, biberoanele si pompa de san, de care am avut nevoie pentru alimentarea mixta, daca nu vor depasi aceste sume, avand in vedere ca alaptarea exclusiva e pe termen lung.

 

Alaptarea ramane cea mai benefica pentru bebe, nu icape indoiala, insa fiti pregatiti pentru cheltuieli semnificative chiar daca alaptati exclusiv. Strict din punct de vedere al costurilor, alaptarea mixta este cea mai dezavantajoasa, iar pentru cea artificiala si cea naturala costurile sunt  cam aceleasi.

 

Din pacate in ziua de astazi sa ai copii incepe sa devina un lux, ceea ce mi se pare foarte trist.

 

In incheiere voi cita o replica dintr-un serial, care mie imi place foarte mult si mi se pare ca se potriveste: "This is how the world changes: good people raising their children right". Asa ca dragii mei, faceti copii!

 

Cea mai buna mama pentru copilul tau!

In primul rand as vrea sa incep prin a spune ca nu cred ca exista mame rele sau mai putin bune. E adevarat insa, ca nasterea nu te face neaparat mama. Asa cum exista femei care au nascut, dar nu sunt mame (nu pot fi, nu vor, sau poate pur si simplu nu simt asta si isi abandoneaza copiii), la fel exista si femei care nu au nascut, insa sunt mame exceptionale. Toate mamele sunt mame bune! 

 

Tocmai de aceea nu inteleg de ce unele femei se considera mame mai bune pentru simplul fapt ca au nascut natural, au alaptat mai mult, au stat mai mult acasa cu copiii, i-au dat la cresa in loc sa ii lase cu o bona (sau invers).

 

De ce sa ii criticam pe ceilalti fara sa cunoastem circumstantele, sau chiar daca le cunoastem, ce ne da acest drept? Dragele mele mamici perfecte, stiu ca voi nu gresiti niciodata, in timp ce eu o fac mereu si ca voi le stiti pe toate, in timp ce eu incerc sa invat. Am un mesaj pentru voi: eu nu va judec si nu o sa va caut ciobul din ochi niciodata si cred sincer ca ne invidiati pe noi cele "mai putin bune", altfel nu imi explic sicanarea zilnica din partea voastra .

 

Vreau sa stiti ca, nu m-am considerat niciodata mai putin femeie, sau mai putin curajoasa pentru faptul ca am nascut prin cezariana, asa cum stiu si ca m-am straduit cat am putut mai bine sa il alaptez pe Vlad (si am facut-o atat cat am putut), in ciuda tuturor conferintelor tampite care spun ca nu exista sa nu poti alapta. Din cauza tuturor prostiilor debitate pe internet am fost acuzata in mod constant ca nu am vrut sa il alaptez pe Vlad. Da, pe Vlad nu am vrut, dar pe Radu vreau, pare foarte logic nu? Bebelusii sunt diferiti, asa cum spunea si Vio, unii sunt mai macaciosi, altii mai putin, tot asa si noi mamele suntem diferite, chiar e nevoie de etichete?  

 

De ce criticati doamnelor alegerile facute de altii?  Eu cred ca nu exista o reteta de parenting, toti me straduim si pentru ca nu suntem 2 oameni la fel, tocmai de aceea si alegerile vor fi diferite. Ceea ce mie si copilului meu ni se potriveste poate fi o alegere nefericita pentru altcineva. Nu exista un singur mod de a creste copiii bine.
 

Desigur ca nu exista mama care sa nu fi avut cel putin o data indoieli ca a procedat in cel mai bun mod, insa tocmai asta o face o mama buna, faptul ca analizeaza si cantareste in permanenta toate alternativele.

Tu, mama mai putin buna, uita-te in ochii copilului tau si spune-mi ca dragostea lui nu te face perfecta.

Ieri cand Radu plangea, iar eu mancam, Vlad a venit la mine si mi-a spus "Mami, ia-l pe Radu in brate", apoi tot cand plangea a fugit la el in camera si cand s-a intors tinea strans cu manutele lui micute si sincere de copil, doua zornaitori pe care a inceput sa le scuture deasupra lui Radu, apoi i le-a oferit: "Ia Radu! Ia, ia". Momente ca acestea imi dau certitudinea zi de zi ca sunt o mama buna.

Asa ca, oricine, orice ti-ar spune, tu sa stii ca esti cea mai buna mama pentru copilul tau!

Din nou in forma

Durerile au trecut, spiritele s-au linistit, iar lucrurile si-au reluat cursul firesc in viata noastra.

 

Radu a avut 3 kg la nastere si 48,5 cm, un urias pe langa fratele lui care a avut doar 2500 de grame. E mancacios si papa la san, asta ma bucura enorm. Experienta e total diferita fata de cea traita cu Vlad, sunt relaxata, iar alaptatul la sant imi ofera un lux pe care cu Vlad nu l-am avut niciodata: TIMP, libertatea de a fae un dus fara sa ma grabesc, posibilitatea de a-i acorda atentie si celui mare. Nu mi-am imaginat ca alaptatul la san poate face o diferenta asa mare.

 

(In stanga e Radu, in dreapta Vlad. Pozele de jos sunt facute in maternitate, cele de sus la 3 zile)

 

Cu Vlad, tot timpul meu era ocupat cu spalatul, sterilizatul biberoanelor si prepararea laptelui, atat apucam sa fac (si pe Vlad l-am alaptat in jur de 4 luni, dar fiind mic nu putea si nici nu vroia sa pape de la san, imi lua cel putin 15 minute sa il fac sa accepte sanul si sugea cate o jumatate de ora mai mult in gol, peste o ora jumatate se trezea si cerea papa, din cauza ca nu sugea nici nu prea aveam lapte, a fost ca un cerc vicios, nu prea ne-am descurcat).

 

In fine, Radu termina de mancat in maxim 15 minute si suge eficient, doarme cate 3-4 ore dupa fiecare alaptat si ia constant in greutate. Tura de noapte e lejera, mancam la: 22 apoi la 02 si inca o data la 06, nici nu pot sa spun ca sunt obosita. Il doare burtica, dar nu plange deloc, vineri a implinit 1 saptamana. Sunt foarte relaxata (cu Vlad ma stresam pentru orice) si asta mi-a permis sa ma bucur cu adevarat de bebe, sa il miros si sa ma imbat cu parfumul lui, sa ii ofer necodtionat toata dragostea mea.

 

Vlad l-a primit foarte bine, nu ma asteptam sa reactioneze asa: a fost bland cu fratiorul lui, il pupa, il mangaie, ma intreaba mereu :"Radu ce face?" si ma roaga sa ii arat si lui.

 

Deocamdata nu mi se pare mai greu cu doi, cu orele de somn eram deja obisnuita, e asa de frumos si usor ca as mai face unul!

 

Va las acum, a inceput tura de noapte, o sa revin cu alte postari (mai literare) cat de curand, acum am scris pe fuga, sa pot fura si o gura de somn.

 

Noapte buna!

Fundulet rosu? Uitati de el!

In primul rand scapati de bona sau cresa (dupa caz), glumesc desi, odata cu intoarcerea voastra in campul muncii, e clar ca nimeni nu va avea grija la fel ca voi de funduletul lui bebe si va fi mai des rosu. Pentru bone de obcei e un aspect neglijabil si abordarea majoritara: "E doar un fundulet rosu". Bine, bine, dar e funduletul copilului meu si daca se poate altfel, de ce sa fie rosu? Mai ales cand stii ce si cum sa faci ca sa previi asta.

 

Baietelul meu are pielea mai sensibila si i se inroseste funduletul imediat, in timp am invatat cum sa fac sa nu mai aiba deloc funduletul rosu. Iata cateva trucuri personale:

 

1. Nu folositi servetele umede!! Indiferent daca scrie pe ele ca sunt pentru bebelusi, sau ca sunt sensitive, servetelele umede irita cel mai tare pielea bebelusului. Folositi-le doar atunci cand nu aveti de ales (de ex: la un drum mai lung cu masina) 

 

2. Schimbati pampers-ul o data la 2-3 ore si spalati-l pe bebe cu apa dupa fiecare schimbare (intervalul poate fi mai scurt daca e necesar, depinde de bebe). Schimbati-l pe bebe cat mai curand dupa ce a avut scaun.
 

3. Nu faceti exces de sapun. Este suficient daca il spalati pe bebe cu sapun doar atunci cand face caca (daca face o singura data pe zi, e suficient daca il spalati cu sapun de 2 ori pe zi). Excesul de sapun poate irita pielea.

 

4. Lasati pielea sa respire cat mai mult. Asezati-l pe bebe in fiecare zi pe o paturica de infasat si lasati-l putin in funduletul gol. 

 

5. Verificati mereu funduletul (asezati-l pe spate si ridcati-i piciorusele asa incat sa aiba genunchii putin indoiti), daca observati ca incepe sa se inrosasca aplicati cicaplast crema (e scump, dar nu va fi nevoie sa il dati decat o data la 2-3 zile daca nu a apucat sa se inrosasca tare, in plus e si foarte bun, atentie insa ca exista 2 feluri de cicaplast, balsamul cu B5 nu e bun, asa ca cereti crema la farmacie, specificati ca nu vreti balsam si uitati-va sa nu scrie B5 pe cutie. Eu am patit-o si imi tot spuneau farmacistele ca nu exista decat balsamul, doar doar oi cumpara). Pe noi bephanten nu ne-a ajutat prea mult.

 

Incercati sa il invatati cat mai repede la olita, odata cu pampersul va disparea si funduletul rosu. De cand am inceput sa respectam cele 5 puncte de mai sus nu am mai avut deloc funduletul rosu, sper sa fie de folos petru toata lumea :)

Sursa fotografiei

P.S. a mai ramas o zi si un pic pana la venirea lui Radu pe lume (de vineri vor fi 4 membri in familia noastra)

Ce crema de protectie solara folositi pentru copiii vostri si cu ce factor?

Astazi am fost sa imi ridic concediul medical si intamplarea face ca doctorita de familie are cabinetul langa mall, evident am intrat si foarte previzbil: nu m-am putut abtine si am cumparat palariute de soare, ca doar vine vara si slip de baie pentru Vladut, v-am spus ca vreau sa il trimit la mare cu tati anul asta, chiar daca eu si fratiorul nu o sa putem merge. In plus, nu am rezistat nici unei camasute cu papion, tot pentru Vladut, consolandu-ma apoi cu idea ca i-ar fi trebuit oricum pentru botezul lui Radu.

 

Toate mi s-au parut foarte scumpe, dar cum nu prea reusesc sa pun in aplicare principiul "omul gospodar isi face vara sanie si iarna car", am suportat consecintele si am renuntat la un Grande Caramel Macchiato cu frisca, decofeinizat si o tarta cu lamaie de la Starbuks (pe care le aveam incluse in programul de azi).

 

Si daca tot ne pregatim pana la capat, am zis sa ii cumpar si o crema de plaja. M-am tot invartit printre rafturi si din cauza ofertei variate, dupa o jumatate de ora de citit etichete am plecat cu mana goala si hotarata sa o caut pe cea de anul trecut, in speranta ca nu a expirat.

 

Vara trecuta am fost foarte multumita de crema, Vladut nu s-a ars deloc si nici nu a trebuit sa il dau de prea multe ori. Nu prea sta la uns, nu ii place, dar am luat o crema tip spray de la Nivea (era la reducere cand am luat-o si am dat pe ea atunci vreo 20 de lei, acum am vazut-o pe raft cu 40 si de asta m-am hotarat sa o caut pe cea veche) si ii placea senzatia de pulverizare, cred ca il racorea putin, asa ca ma lasa sa il dau. Crema are factor de protetie 50 si e rezistenta la apa (si spre surprinderea mea, chiar a fost), il dadeam cu ea doar de 2 ori pe zi (dimineata si dupa-masa cand mergeam la plaja).

 

Mamicile din grupul meu de facebook vorbeau despre crema de plaja si spuneau ca pediatrii le-au recomandat spf 30. Noua pediatra ne-a spus ca pana la 2 ani sa folosim 50 apoi 30, sau daca e mai mare sa folosim totusi 50 daca e prima data cand merge la mare, apoi in anii urmatori putem incerca 30.

 

Cremele cele mai recomandate de mamici au fost: Anthelios dermopediatric (mie asta mi s-a parut foarte scumpa - in jur de 65-70 de lei (mie nu mi se pare ca merita sa dai pe o crema de plaja mai mult de 30 de lei), mai ales ca o folosim doar 2 saptamani zi de zi, in rest sporadic), crema de la Nivea de care v-am spus, Bioderma cu spf 50+ si Avene cu spf 50.

 

Voi ce creme de plaja folositi si cu ce factor de protectie? Daca se poate si un pret aproximativ, v-as fi recunoscatoare.

Tic, tac! A inceput numaratoarea inversa

Tic, tac! Incerc sa ma scutur de oboseala, sa ma transform precum calul lui Harap Alb dintr-o "rapciuga de cal grebanos, durupos si slab" (numai ca slaba nu-s:))) ), in cel mai viguros si frumos armasar din herghelie, e o necesitate.

 

Desi dorm din ce in ce mai mult, viata asta mica de 2900 de grame, ce sta da iasa din gaoace, impreuna cu fatiorul mai mare, ma sleiesc de puteri. Incerc sa imi incarc bateriile, insa niciunul din trucurile mele obisnuite nu isi mai face efectul.

 

Mai am o saptamana sa imi adun puterile, o saptamana de liniste si somn, o saptamana pe care sa o storc de viata ca un vampir, sa sorb odihna pana la ultimul strop.

 

Orice sugestie privind metode de relaxare si revigorare ete binevenita :)

 

Piticul meu infloreste, in timp ce eu ma ofilesc incet, ufff, daca m-ar uda si pe mine cineva, as imboboci din nou. O sa vina si vremea mea, o sa ma stropeasca iar ploaia (in vreo 2-3 ani) si atunci sa vedeti cu ce radacni si tulpina o sa ma mandresc.

 

O perioada o sa fiu doar mama si nimic altceva, o merit si oricum nu o sa mai am energie de irosit cu alte activitati, o sa respir doar pentru copiii mei si sper ca din cand in cand sa imi mai arunce cineva cate o bula de oxigen.

 

Nu imi dau seama daca sunt nerabdatoare pentru bucuria ce ne va umple sufletele tuturor, sau imi doresc sa mai aman putin momentul ca sa imi trag rasuflarea, e un sentiment ciudat, o mixtura de ambele.

 

Astazi am fost la ultima ecografie, Radu (caci asa o sa il cheme pe fratiorul lui Vladut) are 2900 de grame (mai mult cu 400 de grame decat fratele lui). Sunt bucuroasa si avand o greutate mai mare, sper sa nu i se taie rasuflarea, sau sa se invineteasca de fiecare data cand plange, asa cum facea Vladut. Tot ce imi doresc e sa fie sanatos si mancacios!

 

A inceput numaratoarea inversa, au mai ramas 7 zile pana cand viata ce a crescut in mine ma va parasi, pentru a ma imbratisa. Abia astept sa il aud si sa il tin la piept, asa incat sa simta toata caldura si dragostea mea!

 

Te astept dragul meu! Te astepta si tati si fratiorul tau! Hai cu noi acasa!

 

De ce sa mai cumpar jucarii cand avem: scoici, melci si castane?

Copiii pot fi fascinati de orice: privesc, analizeaza, testeaza, descopera si invata. Il urmaream ieri pe Vladut cum sorbea din priviri un melc. Intai i-a studiat exteriorul pana cand s-a simtit confortabil sa il atinga cu un bat, apoi s-a asigurat cu batul ca nu e periculos si l-a atins timid cu degetelul. In manuta avea un termos (geanta lui de cumaraturi) cu un continut modest: 3 castane, cateva scoici pe care le-am cules impreuna de la mare vara trecuta, o pietricica si cateva corcoduse (a.k.a. zarzare).

Doua miscari rapide au fost suficiente si joaca a inceput. Continutul gentutei s-a imprastiat zornaind in jurul melcului si personajele au prins viata. Melcul mergea la cumparaturi, insa spre surprinderea lui, a intampinat cateva obstacole: intai a trebuit sa escaladeze piatra, apoi l-au incercuit scoicile, castanele s-au rostogolit amenintatoare spre el, dar melcul nostru curajos si perseverent a ajuns la destinatie si a fost premiat cu corcoduse.

 

Evident ca l-am ajutat putin la crearea scenariului, insa privindu-l mi-am dat seama ca nu ne-am jucat asa frumos cu niciuna din jucariile lui. Cata bucurie puteau sa ii ofere un melc si cateva obiecte lipsite de viata, maruntisuri ale naturii. Avem oare nevoie de jucarii? Si mai mult, se justifica efortul meu de a-l invata sa numere, formele geometrice, culorile sau literele? Oare nu are toata viata la dispozitie sa invete? De ce ma grabesc? Pentru ca fetita vecinilor de la etajul 1 stie 5 poezii, iar baiatul de peste strada numara singur pana la zece fara sa stie de ce? Sau pentru ca pur si simplu "asa se face"?
 

Mi-am dat seama ca el invata singur, in fiecare zi, lucruri mult mai importante decat poeziile si cifrele mele. Cat de frumoase erau castanele, piatra, scoicile si corcodusele, cat de naturale si placute gesturile lui, sa nu mai vorbim de faptul ca nici nu mai tin minte cand a fost ultima oara cand am privit cu atentie un melc, cand am tinut unul in palma. Noi adultii suntem jalnici, se intampla atatea lucruri in jurul nostru si nu avem ochi pentru ele, numai cei mici le observa, sunt atenti la tot ce ii inconjoara, la miracolul vietii, pentru ei conteaza!

 

Cand a fost ultima oara cand am privit cerul? Atunci cand mi-a aratat Vladut luna ziua in amiaza mare. Cand am cules o papadie? Atunci cand m-a rugat Vladut sa ii ofer una. Cand am mancat ultima oara corcoduse? Atunci cand Vladut m-a intrebat ce sunt si daca pisica le mananca. Nu tin minte cand am facut toate lucrurile astea inainte sa mi le fi cerut Vladut, cand m-am oprit? Si de ce? Copiii traiesc in adevaratul sens al cuvantului, gusta viata, traiesc prin toate cele 5 simturi.
 

Noi, adultii vedem si cu toate astea mai mult bajbaim, auzim dar nu ascultam, mancam dar nu gustam, mirosim fara sa ne emotionam, atingem fara sa simtim, in realitte copiii sunt cei care ne invata sa traim.
 

Daca stau bine sa ma gandesc, in afara de faptul ca am mici satisfactii rautacioase cand calca tati pe cate o jucarie (dupa o cearta mica), nu le mai gasesc utilitatea. Nu Vlad are nevoie de ele, ci noi. Noi adultii suntem dependenti de jucarii.

Plata recurenta online la Salvati Copiii

Acum cateva luni, cand a trebuit sa stau in pat din cauza colului deschis de 2 cm (eram in saptamana 24), vedeam la televizor sau pe net, tot felul de cazuri mai putin fericite cu copii bolnaviori, dar foarte putine aveau si posibilitatea de a plati online. Cele mai multe ofereau doar posibilitatea transferului in cont bancar.

 

M-am tot gandit: traim intr-o epoca in care ne platim facturile pe internet, facem cumparaturile pe internet, toata lumea stie asta, atunci de ce nu au adaugat si o modalitate de plata online? Se pierd foarte multi bani din cauza asta, bani pretiosi pentru micutii la care ar fi trebuit sa ajunga. Poate din lipsa timpului, sau din cauza lipsei de mobilitate, nu poti ajunge la banca, sau poate din comoditate (una e sa trebuiasca sa notezi datele contului, apoi sa intri in contul tau de internet banking si sa faci plata, asta presupunand ca aveti internet banking - eu nu am - si alta e sa dai un singur click si sa completezi doar datele cardului, cele ale contului si posesorului fiind gata completate).

 

Au fost multe cazuri pentru care as fi donat, asa ca am cautat o organizatie/asociatie pe care sa o sustin in mod regulat. Cel mai mult mi-au placut campaniile celor de la Salvati Copiii. De ce? Pentru ca am inteles ce presupun, pentru ca mi s-au parut cele mai transparente adica ofera informatii despre ce isi propun sa faca si o evaluare a rezultatelor: ce, cum si cat au reusit sa faca din ce si-au propus.

 

 

Mi-a placut si imi place foarte mult campania pentru reducerea mortalitatii infantile, constand in dotarea maternitatilor cu incubatoare, dar nu numai.

 

In fine, m-am decis asupra lor si pana la urma am gasit si solutia ideala pentru problema mea. Cu doar cateva click-uri am ales sa donez timp de un an in fiecare luna o anumita suma. Suma minima pe care o puteti dona lunar este de 10 lei. Ideea e ca am nevoie doar de un card, pot renunta oricand, iar plata se face automat in fiecare luna, fara internet banking si fara a fi nevoie sa mai fac nimic (am completat o singura data un formular), in plus, primesc pe mail informatii referitoare la fiecare plata efectuata si informatii  destul de detaliate referitoare la rezultatele campaniilor.

Am scris articolul pentru toti cei care ar vrea sa doneze si din comoditate nu o fac. Am gasit pentru noi (da, pentru noi, pentru ca in categoria asta ma includ si eu) o solute: platile cu cardul online recurente.