Tranzitia in pat mare, singur in camera - episodul 1

Pe principiul socoteala de acasa nu seamana cu potriveala din targ, am aranjat camera bebeluslui, insa la recomandarea pediatrei i-am mutat patutul cu noi in camera iar cele 3 luni au devenit intre timp 2 ani.

 

Cum am reusit sa trag de timp 2 ani nu pot sa imi dau seama si cred ca despartirea asta o simtim mai mult noi decat el. Initial l-am pastrat in camera cu noi din comoditate, in special din cauza navetei de noapte pentru alaptat, sughitat, trezit, tulburari de somn etc. Vladut e pregatit, stiu asta de mult, dar cand imi propuneam sa il mut in camera lui ba mi se imbolnavea si se trezea din ora in ora, ba nu stiu ce se mai intamla, tot timpul era ceva si anulam operatiunea. Cred pana la urma ca noi nu eram pregatiti nu el.

 

Cu mine in pat nu a dormit, acum nici nu ii place, mai cere in pat, il iau si incepe sa se foiasca, nu adoarme, atunci ii explic: "Uite mami, vezi nu e bine cu mami si tati in pat, e mai bine la tine in patut, acolo ai loc mai mult si nu te deranjaza nimeni", apoi fac o pauza si il intreb: "Vrei sa te asez inapoi in patutul tau" si imi raspunde sec: "Da". Daca il las pe el sa simta ca alegerea a fost a lui, atunci e ok, nu protesteaza, e multumit ca poate face ce vrea el.

 

Si pana la urma care e varsta potrivita pentru a muta copilul singur in camera? si care varsta potrivita pentru a muta copilul din patut in pat normal?

 

Am citit o gramada de articole pe tema asta si spuneau ba ca la 3 luni ba ca de la inceput, ba ca nu e bine sa muti copilul inainte de 3 ani in pat normal. Adevarul e ca eu nu cred in retete universal valabile, metoda minune care se potriveste tuturor copiilor si parintilor. E important ca atat bebe, cat si parintii sa fie pregatiti si odata ce a inceput tranztia, sa nu se revina la vechiurile obiceiuri.

 

Cat despre varsta la care copiii sunt pregatiti si durata de timp care le trebuie adultilor ca sa poata lua aceasta initiativa in mod confortabil si fara stress, cred ca difera de la un copil la altul, de la un parinte la altul si de la o familie la alta. La fel si metoda. Din cauza asta nici nu incerc sa va spun cum sa faceti, o sa va spun cum a fost la noi, poate va foloseste, insa nu e neaparat ca vi se si potriveste sau ca o sa functioneze.

 

Ca sa il familiarizez totusi cu camera lui, i-am pus un patut si acolo, unde dormea ziua. Eu cred ca a ajutat, in felul asta l-am obisnuit sa doarma si in camera respectiva si sa nu simta ca a fost "parasutat" intr-un pat si o camera straina.

 

Astazi a venit si patutul mult asteptat, am pregatit terenul inainte, i-am vorbit mult despre patul cel nou, mare si frumos pe care o sa il primeasca si ca cel vechi si mic i-l dam fratiorului cand se va naste. Sincer nu mi-a venit sa cred cat de bine a reactionat. Cand a vazt patul s-a urcat in el si nu mai vroia sa se dea jos. Zicea intr-una "Patul lui Vladut"apoi arata cu degetul la patut: "Ala a lui frate-tau".

 

Bineinteles ca am avut si o surpriza neplacuta: salteaua pe care am comandat-o a fost masurata gresit si era cu 10 cm mai scurta, asa ca mai asteptam inca vreo 2 saptamani salteaua. Patul a venit cu o saltea de vreo 7 cm din burete si vreau sa va spun ca Vladut seara a inceput sa planga ca vrea sa doarma in patul nou, asa ca i-am facut patul si l-am lasat sa doarma pe salteaua aia proasta, nu am vrut sa descurajez copilul.

 

In prima noapte am dormit cu el in camera pe jos, sa nu se simta chiar abandonat, dar cred ca si asta am facut-o tot pentru ca intr-un fel simteam ca il abandonez eu daca il las singur din prima noapte (el nu cred ca ar fi simtit).

 

Vladut nu inceteaza sa ma surprinda, aveam pregatita o strategie intrega de ademenire in patul nou, tot felul de metode pe care nici nu a trebuit sa le folosesc. De regula e foarte reticent la tot ce e nou, ii e frica de necunoscut, ma asteptam sa respinga patul multa vreme (nopti nedormite, plansete, crize si santaje emotionale), in niciun caz sa nu se mai dezlipeasca de el.

 

 

Sper doar ca nu a fost un singur episod cu final fericit, asteptam ca intreaga serie sa se termine cu bine :)

 

O sa revin peste cateva zile cu un episod 2, sa va mai povestesc cum au evoluat lucrurile. 

 

Am pus mai jos o imagine cu modelul de pat, sursa fotogafiei: marcoshop (mi s-a parut ca cei de la marcoshop au preturi decente si lucruri frumoase si au fost si seriosi, eu ii recomand)

 

 

 

Nasterea prin cezariana si rahianestezia/epidurala

O sa incep prin a spune ca nu ma consider mai putin curajoasa si nici nu consider ca experienta nasterii si a legaturii cu bebe a fost mai putin intensa decat la o nastere naturala.

 

Da, am nascut prin cezariana la recomandarea medicului ginecolog. Vladut a avut cordonul ombilical infasurat in jurul gatului si diagnostic de restrictie de crestere (sau suferinta fetala), inaltimea mea (152 cm), si trombofilia sunt doar o parte din factorii decizionali pe care i-a avut in vedere doamna doctor, asa ca am mers pe mana ei.

 

Nu mi-am dorit sa nasc intr-un anume fel, va spun sincer ca imi era teama de ambele variante, asa ca am hotarat sa nasc asa cum imi va fi recomandat de medic. Mi se pare foarte important sa ne pregatim psihic pentru ambele variante, chiar daca ne dorim sa  nastem doar natural, sau doar prin cezariana, pentru ca nu se stie niciodata...

 

In salon cu mine era o graviduta foarte speriata, plangea non stop pentru ca nu luase deloc in calcul posibilitatea de a face cezariana, ea a vrut sa nasca natural si din pacate a trebuit sa nasca prin cezariana, ii era foarte frica de cezariana, nu se simtea pregatita. Era pur si simplu terifiata.

 

Am intalnit si situatia inversa: o mamica programata pentru cezariana a nascut natural inainte de termenul programat, cand a ajuns la spital nici macar anestezie epidurala nu au putut sa ii faca pentru ca deja era prea dilatata.

 

Prin urmare, indiferent de ce va doriti, trebuie sa va pregatiti psihic pentru ambele variante.

 

Nu a fost nimic traumatizant la anestezia in coloana, nu a durut mai mult decat o injectie normala, doar ca nu trebuie sa te misti deloc, iar daca ai burtica mai mare, pozitia poate fi incomoda. Este putin dificil sa nu te misti deloc in momentul intepaturii, deoarece, fiind la spate nu vezi exact momentul cand te inteapa.

 

La un moment dat anestezista mi-a spus ca o sa simt ca ma "calca trenul", cand doctorita il va scoate pe bebe, nu am simtit nimic, bebe a fost scos in mai putin de 10 minute, nu ma asteptam sa il aud plangand asa repede, a fost un moment emotionant: dragoste, bucurie, usurare, parca mi s-a pluat o piatra de pe inima, putea sa mi se intample orice, nu ma mai gandeam decat la faptul ca el e bine. Lacrimile au inceput sa-mi curga singure cand l-am auzit, a fost cel mai frumos moment din viata mea (desi eram pe masa de operatie cu matele la vedere...).

 

Mi l-au aratat pe loc, era roz si frumos (ma asteptam sa fie urat si zbarcit), sau poate il vedeam eu frumos, arata sanatos. I-au lipit obrajorul de obrazul meu si tin minte ca incercam sa imi opresc lacrimile de frica sa nu il contaminez cu ce stiu eu ce. Am fost coplesita de emotie si singurul lucru pe care l-am putut spune a fost: "Arata bine."

 

Mai tarziu ma tot intrebam: "Cine naiba spune arata bine in momentul in care isi vede pentru prima data copilul", mi se parea o replica asa rece si impersonala. Ei bine, am spus-o eu. Nu avea sens sa imi bat capul cu asta.

 

Din pacate la alaptat nu mi l-au adus decat dimineata (eu am nascut la ora 23:45), desi am insistat de mai multe ori, apoi mi s-a explicat ca l-au pus la incubator in noaptea respectiva datorita greutatii mici. Laptele mi-a venit cam la 3 zile dupa operatie.

 

 M-au mutat in camera cu bebe si alte 2 mamici si puii lor.

 

Am facut rahianestezie fara cateter, iar calmante mi s-au administrat o singura data, de aceea mi-a fost destul de greu la inceput (doare destul de tare fara calmante), dar cu cat te misti mai mult cu atat e mai usor, doare mai putin. Doctorita le-a spus clar asistentelor sa imi puna calmante in perfuzie din 30 in 30 de minute, iar eu am fluturat degeaba mana incercand sa le atrag atentia.

 

La fel s-a intamplat si cu saculetul cu nisip care trebuia pus pe burta, nu l-am vazut nici pana in ziua de azi, iar cu calmantele am plecat inapoi acasa pentru ca nu mi le-a facut nimeni desi le aveam asezate la vedere pe noptiera. Tanti care ne facea toaleta zilnica vorbea foarte urat si nu curata bine operatia daca nu ii dadeai bani.

 

Daca va intrebati despre ce spital e vorba, ei bine, vorbim de Spitalul Universitar Bucuresti, camerele au fost curate, la fel si asternuturile, singurul lucru care nu mi-a placut a fost atitudinea asistentelor.

Durerile post operatorii au tinut cam 5 zile apoi totul a fost ca inainte, pentru dureri m-au ajutat braurile elastice din piata (10 -15 lei bucata), l-am ridicat pe bebe fara problem, inca din prima zi si nu am avut complicatii.

Asadar, nasterea prin cezariana nu este traumatizanta, nu aveti de ce sa va speriati, trebuie doar sa stiti la ce sa va asteptati.