Arta de a vorbi

Vorbind cu o prietena buna si fericita posesoare a una bucata Yanis si una bucata Eliza, am dezbatut si un subiect care imi place tare mult: cum mi-am invatat copilul sa vorbeasca, sau mai bine zis, cum l-am ajutat sa invete, ca pana la urma fiecare copil invata singur, mai intati de toate e meritul lui. Cred ca e unul din putinele lucruri pe care am fost sigura 100% de la inceput ca l-am facut bine .

Bun, prietena mea se plangea ca niciunul din copii nu vorbesc (Yanis are aproape 3 ani, iar Eliza aproape 2).

Inainte de a vorbi copilul trebuie sa aiba totusi un vocabular, sa cunoasca lucrurile care il inconjoara, sa aiba informatia si sa ramana doar pronuntia de invatat, asadar recomand tuturor mamicilor sa le numeasca obiectele in fata copiilor si sa repete zilnic denumirea, chiar daca inca nu vorbesc. De exemplu cand vrea o cana cu apa i-o aratati si spuneti atat: cana, apoi i-o dati in manuta si inainte sa ii dati apa mai repetati o data. Daca faceti asta in fiecare zi, copilul o sa se familiarizeze atat cu obiectul cat si cu pronuntia. Ideea e sa fie cat mai simplu, de preferat un singur cuvant, astfel copilul va asocia obiectul cu acel cuvant. Sunt de evitat frazele sau propozitiile precum: vezi mami, cana! sau: aceasta este o cana, deoarece copilul nu va asocia cana cu un cuvant anume. Aceste propozitii le puteti folosi cand copilul e mai mare (de ex 2,5-3 ani).

Poate ati observat ca inainte de a vorbi, copiii ne inteleg si chiar executa comenzi simple, iar eu sunt convinsa ca le este mult mai usor sa invete sa vorbeasca cu un bagaj de cunostinte mai mare, faptul ca ei deja cunosc obiectul le da incredere sa il si numeasca mai repede.

Un alt lucru pe care l-am observat la Vladut a fost ca cerea anumite lucruri, le numea, insa avea tendinta sa nu imi raspunda cand il intrebam ce vrea. De evemplu arata cu degetul si spunea apa sau mal, eu luam marul i-l pregateam si inainte sa i-l dau i-l aratam si il intrebam: vrei mar? Copilul intindea manutele dar nu raspundea, asa ca eu ma prefaceam ca nu inteleg ce vrea. Evident ca el se enerva, dar nu ii dadeam marul decat dupa ce ii spuneam asa: Mami nu intelege. Daca vrei spune da. La inceput nu imi raspundea, apoi dupa o saptamana a inceput sa imi raspunda cu da la intrebarea vrei... La fel am procedat si cu nu, ii dadeam sa manance si ma prefaceam ca nu inteleg ca nu mai vrea: Mami nu intelege. Mai vrei? Daca nu mai vrei spune nu si mami se opreste. A fost suficient o data sa vada ca atunci cand spune nu este lasat in pace.

Ce m-a ajutat pe mine mult au fost cartonasele educative (cu ocazia asta m-am hotarat si eu sa fac la atelier), tin minte ca am cautat mult pana am gasit. Sunt cartonase simple cu imagini si cuvinte. Luam un cartonas pe care era desenat un pat, apoi pronuntam cuvantul si repetam de cateva ori, dupa care il duceam in dormitor si i-l aratam, il asezam pe el si ne jucam un pic. Dupa cateva zile imi arata singur patul cu degetelul cand intra in dormitor. La fel si cu fructele ii puneam un cartonas cu o para in fata, apoi luam si una din frigider si il lasam sa se joace cu ea. L-am ajutat, dar l-am lasat sa descopere singur obiectele.

Mai tarziu, tot cartonasele ne-au ajutat sa descoperim actiuni: mancatul, dormitul, spalatul etc si sa asociem obiectele invatate cu activitatea. De exemplu cartonasul cu pieptanul i-l intindeam dupa ce il pieptanam si imi spunea nu numai cum se numeste ci si la ce se foloseste.

Vladut a invatat sa vorbeasca foarte repede, dar poate si pentru ca asta era singurul mod in care s-a exprimat pana pe la 2 ani (adica nu isi exterioriza sentimentele, nu ma lua in brate, nu ma pupa, nu imi arata cand ii placea sau nu ii placea ceva, el doar imi spunea, dar nu lasa sa se vada nicio emotie). Prima oara l-am vazut imbratisand o pisicuta pe la doi ani si ceva si atunci mi s-a luat o piatra de pe inima. Acum la aproape 3 ani isi exprima sentimentele foarte bine, a recuperat repede, dar tot nu stiu ce l-a facut sa se deschida asa. Radu de acum ma ia si ma smocoteste toata, rade se bosumfla, are cu totul o alta personalitate, sau temperament (nu stiu daca putem vb despre personalitate la 8 luni).

Nu cred ca exista o varsta la care un copil ar trebui sa invete sa vorbeasca, el va vorbi atunci cand el va fi confortabil, cand se va simti pregatit. E o provocare foarte mare pentru ei si nu trebuie fortati sau dimpotriva descurajati (de exemplu am vazut parinti care radeau in public, pentru amuzamentul altora, de copilul lor cand nu reusea sa pronunte ceva si se vedea ca era stanjenit). 

In majoritatea cazurilor copiii invata sa vorbeasca in jurul varstei de 2 ani, exista insa si cazuri cand invata mai devreme sau mai tarziu (stiu cazuri de copii sanatosi care nu au vorbit deloc pana la 3 ani). Rabdare!

Ce este un hemangiom?

Hemangioamele sunt tumori ale vaselor de sange. Suna drastic, dar nu e cazul sa ne imacientam, pana la urma si alunitele de pe piele sunt tot tumori. Radu s-a nascut cu un astfel de hemangiom pe piciorus, asa ca m-am interesat sa vad daca sunt periculoase.

Cand apar hemangioamele?

De cele mai multe ori acestea apar la cateva ore sau zile dupa nastere.

Cum recunoastem un hemangiom?

Sunt pete de culoare rosie de diferite forme uneori plate, alteori proeminente. Hemangiomul lui Radu arata ca niste vase de sange foarte ingrosate, proeminente (diferite de marmoreala fiziologica a nou nascutilor).

Ce trebuie sa stim despre hemangioame?

In primul rand ele insele nu sunt periculoase. In cazuri rare hemangioamele pot fi periculoare datorita localizarii lor, sangereaza sau pot fi un semn ca exista si alte malformatii la nivel cardiac sau nervos, de aceea, daca medicul considera necesar, va recomanda investigatii suplimentare. Noi am facut de exemplu ecografie de cord (pentru ca pediatra auzise un suflu la inimioara, in plus bebe e si foarte marmorat), pentru a ne asigura ca totul e in regula.

Ce trebuie sa facem?

Monitorizam hemangioamele (schimbarea formei sau marirea dimensiunii) si apelam la un dermatolog pentru evaluare. Majoritatea nu necesita tratament si dispar sau se estompeaza pana la varsta de 10 ani (unele hemangioame nu dispar niciodata). In unele cazuri insa, la recomandarea medicului specialist bebe ar putea fi supus corticoterapiei, laserterapiei sau indepartarea chirurgicala a hemangioamelor.

Asadar nu va panicati! Hemangioamele sunt frecvente in cazul bebelusilor (apar la peste 10% din nou nascuti) si in majoritatea cazurilor inofensive.

Jocul de rol sau jocul de-a

Fetelor, recent am citit cateva articole despre metodele de dezvoltare si invatare la copiii prescolari, se pare ca in top 3 se afla si una din activitatile noastre preferate: jocul de rol.

Ce sunt jocurile de rol? Ei bine, e cam ca la teatru, cineva se gandeste la un scenariu si fiecare jucator va interpreta un personaj, adica primeste un rol, numai ca scenariul va fi unul general, e foarte important sa improvizam si sa ne folosim cat mai mult imaginatia.

Jocurile de rol ii invata pe copii:

1. Sa gandeasca abstract (asta mi se pare printre cele mai utile achizitii dobandite pentru viitor si intelegerea unor idei si concepte nepalpabile),
2. Isi dezvolta vocabularul si dobandesc abilitati de limbaj si comunicare,
3. Isi dezvolta abilitatile sociale si lucrul in echipa,
4. Isi dezvolta creativitatea folosind imaginatia,
5. Constientizeaza efectele sau consecintele unei actiuni asupra altora,
6. Observa si apoi intelege abordarea diferita a aceluiasi subiect de catre mai multi indivizi, faptul ca  altcineva poate avea un punct de vedere diferit,
7. Se dezvolta increderea in sine, increderea in a-si exprima si sustine punctul de vedere,
8. Dezvolta abilitati de lider,
9. Invata sa fie practic, sa gaseasca solutii creative pentru problemele expuse in scenariul jocului.

Intr-un articol, Speranta Farca spune asa: "Copi­lul se joacă de-​​a mama și de-​​a tata pen­tru a înțe­lege chi­mia rela­ției din­tre părin­ții lui (ba îmbu­fnați, ba roman­tici). Se joacă de-​​a doc­to­rul pen­tru a înțe­lege ce i s-​​a întâm­plat la cabi­ne­tul medi­cal unde a fost sucit pe toate păr­țile. Se joacă de-​​a edu­ca­toa­rea pen­tru a înțe­lege de ce la gră­di­niță sunt alte reguli decît acasă."

Marturisesc faptul ca nu am privit niciodata jocul de rol ca pe o nevoie a copilului, mi-am dat seama ca prin el Vladut s-a dezvoltat mult, dar nici prin cap nu imi trecea faptul ca astfel copilul incearca sa defineasca, sa exploreze, sa descopere si sa inteleaga necunoscutul. Copiii sunt foarte curajosi! Pentru ei, totul e necunoscut, totul e nou, de aceea e important sa fim si ingaduitori si sa incercam sa ii intelegem pe cat putem. Universul lor este nelimitat. Imaginati-va cum ar fi sa traiti intr-un infinit de necunoscut.

Aici gasiti articolul frumos si pe intelesul tuturor al Sperantei Farca referitor la jocul de rol, mie mi-a placut tare mult, sper sa va placa si voua.

Prima vizita la stomatolog

Prea mult timp a trecut, fara ca macar sa imi dau seama, de cand am postat ultima oara pe blog. Mi-a fost dor, eram pe cale sa renunt, dar am primit cateva mesaje care m-au facut sa ma razgandesc. Daca sunt mamici care au gasit util blogul, mi-am spus ca merita efortul.

Experimentam si cochetam cu un nou proiect si anume Atelierul mami pentru doi, aici facem lucruri minunate cu manutele noastre, iar toate veniturile obtinute din vanzari aferente anului 2015 vor fi donate catre asociatii non profit.

Am trecut multe obstacole de la ultima postare, dar avem si multe progrese: Radu are primii dintisori, iar Vlad a fost prima oara la un control stomatologic.

Am petrecut Craciunul la Sibiu, l-am cunoscut pe Mos Craciun, ne-am bucurat de zapada si ne-am reintalnit cu prieteni mai vechi, printre care si Florin Moga, stomatolog in zona Valea Aurie din  Monicipiul Sibiu. Am profitat de ocazie si i-am trimis pe baieti la control.

Vizita a fost un real succes. Domnul doctor s-a purtat frumos cu Vlad, s-au jucat, iar la final au organizat si o mica sedinta foto pentru mami :). A contat mult faptul ca Vlad il cunostea pe domnul doctor si desi a fost putin intimidat la inceput de aparatura din cabinet, s-a relaxat pe parcursul consultatiei. Cu siguranta vom mai merge la el. La plecare, spre deliciul lui Vlad, a primit si o manusa umflata, care l-a amuzat teribil. 

As vrea ca frica de stomatolog sa devina un mit.

Domnul doctor i-a laudat dintii lui Vladut, (va dati seama cat mi-a crescut mie inima) a spus ca sunt drepti si nu sunt probleme. La Radu in schimb, ma astept sa trag cu dantura pentru ca isi suge degetelul si nu am reusit sa i-l inlocuiesc cu altceva. In ultima perioada am tot cautat metode, dar pana acum nimic nu a dat rezultat, adevarul e ca e inca mititel (are 8 luni,  il mai alaptez noaptea), dar nu ma dau batuta asa usor.

De cand i-au dat dintisorii lui Vlad ma tot intrebam: Cand ar trebui sa il duc la un consult stomatologic. In ulele parti scria ca de la doi ani, in altele mai devreme, cert este ca nu am gasit doua raspunsuri la fel. Domnul doctor mi-a dat un raspuns care mi s-a parut mai mult decat adecvat: Inainte sa apara problemele.