Plata recurenta online la Salvati Copiii

Acum cateva luni, cand a trebuit sa stau in pat din cauza colului deschis de 2 cm (eram in saptamana 24), vedeam la televizor sau pe net, tot felul de cazuri mai putin fericite cu copii bolnaviori, dar foarte putine aveau si posibilitatea de a plati online. Cele mai multe ofereau doar posibilitatea transferului in cont bancar.

 

M-am tot gandit: traim intr-o epoca in care ne platim facturile pe internet, facem cumparaturile pe internet, toata lumea stie asta, atunci de ce nu au adaugat si o modalitate de plata online? Se pierd foarte multi bani din cauza asta, bani pretiosi pentru micutii la care ar fi trebuit sa ajunga. Poate din lipsa timpului, sau din cauza lipsei de mobilitate, nu poti ajunge la banca, sau poate din comoditate (una e sa trebuiasca sa notezi datele contului, apoi sa intri in contul tau de internet banking si sa faci plata, asta presupunand ca aveti internet banking - eu nu am - si alta e sa dai un singur click si sa completezi doar datele cardului, cele ale contului si posesorului fiind gata completate).

 

Au fost multe cazuri pentru care as fi donat, asa ca am cautat o organizatie/asociatie pe care sa o sustin in mod regulat. Cel mai mult mi-au placut campaniile celor de la Salvati Copiii. De ce? Pentru ca am inteles ce presupun, pentru ca mi s-au parut cele mai transparente adica ofera informatii despre ce isi propun sa faca si o evaluare a rezultatelor: ce, cum si cat au reusit sa faca din ce si-au propus.

 

 

Mi-a placut si imi place foarte mult campania pentru reducerea mortalitatii infantile, constand in dotarea maternitatilor cu incubatoare, dar nu numai.

 

In fine, m-am decis asupra lor si pana la urma am gasit si solutia ideala pentru problema mea. Cu doar cateva click-uri am ales sa donez timp de un an in fiecare luna o anumita suma. Suma minima pe care o puteti dona lunar este de 10 lei. Ideea e ca am nevoie doar de un card, pot renunta oricand, iar plata se face automat in fiecare luna, fara internet banking si fara a fi nevoie sa mai fac nimic (am completat o singura data un formular), in plus, primesc pe mail informatii referitoare la fiecare plata efectuata si informatii  destul de detaliate referitoare la rezultatele campaniilor.

Am scris articolul pentru toti cei care ar vrea sa doneze si din comoditate nu o fac. Am gasit pentru noi (da, pentru noi, pentru ca in categoria asta ma includ si eu) o solute: platile cu cardul online recurente.

Poveste trista si regrete in parcare

Au trecut si sarbatorile, sper ca ati avut parte de momente speciale alaturi de persoanele dragi voua, s-au terminat si vacana, prajiturile si vizitele, am revnit la programul normal (nu ca as reusi sa respect unul, dar sunt perseverenta si sper sa ma perfectionez la capitol asta) si iata-ma cu o poveste emotionanta pe care as vrea sa o impart cu voi.

 

Ieri seara, in jur de ora 21, in timp ce puneam cumparaturile in masina, o mamica ce impingea un carucior ne tot dadea tarcoale. Era agitata, facea miscari de dute - vino scurte si repezi, ca si cum ar fi facut eforturi sa nu il trezeasca pe bebe, puiul ei dormea atat de frumos si parea chiar mai mare decat Vladut, in timp ce al meu dadea sa sara mereu din caruciorul de cumparaturi direct in cap. Nici nu am apucat sa imi diger bine  gandurile ca o aud soptindu-i ceva sotului meu. Misterul era pe cale sa se limpezeasca. L-am intrebat ce vroia si mi-a raspuns ca cersea.

Gandurile mele legate de linistea copilului care dormea adanc in carucior s-au naruit, privirea mi s-a incetosat brusc, iar cateva noduri au inceput sa mi se inghesuie in gat. Am urmarit-o cu privirea, nu parea ca mai facuse asta pentru ca nu se pricepea deloc, ii era rusine si pentru o clipa am avut senzatia ca plangea. Se plimba ezitant in jurul oamenilor care incarcau masinile, parca pentru a-si face curaj, apoi, dupa ce ii aborda pleca la fel de repede stergandu-se la ochi. Cu o mana mai strangea cosurile pentru cei 50 de bani, insa in tot acest timp nu a dat drumul caruciorului in care dormea copilul nicio secunda. Daca juca teatru inseamna ca era o actrita desavarsita.

Era imbracata bine, insa disperarea pe care am vazut-o in ochii si comportamentul ei m-a facut sa ma gandesc toata noaptea la povestea ei. Oare ce i s-o fi intamplat? Cat de grava era situatia ca sa stea noaptea cu copilul in parcare. Daca ar fi fost cersetoare profesionista ar fi lucrat la program, nu ar fi stat pana noaptea si ar fi avut metode mai eficiente de abordare si convingere. Poate sotul ei e bolnav, poate si-au pierdut casa, poate, poate... Oare de ce nu lasa ziua copilul la gradinita si sa lucreze, chiar si pe salariul minim pe economie, sau poate o face, dar situatia e asa de disperata incat nu are de ales.

 

Ce sarbatori o fi avut micutul din carucior?

 

Toata noaptea m-am intrebat cum as putea sa o ajut. Cum as putea sa il ajut pe copilul ei? De ce nu m-am dus la ea sa ii ascult povestea? De ce nu mi-a trecut prin cap in momentul respectiv sa merg sa vorbesc cu ea? Ce o fi fost in capul meu? Regret nespus de mult!

Sotul meu nu i-a dat nimic, e impotriva cersetoriei si convins ca sunt naiva si multi profita din cauza asta. Eu consider ca si daca am fost pacalita de multe ori, daca am reusit sa ajut macar un on cinstit atunci a meritat efortul. Oricum sunt constienta ca banii mei nu ar fi ajutat-o decat pe moment, de aceea ma tot intrebam ce as putea sa fac sa o ajut pe termen lung.

Ce ar fi trebuit sa fac? Sa anunt politia sa verifice si sa ii ia copilul? Sa il dea in plasament? Nu as face asta niciodata si eu sunt mama, nu as putea sa imi dau copilul, in plus in Romania copiii dati in plasament sunt abuzati frecvent iar la 18 ani ajung pe strazi, ai nimanui.

Ma gandeam ca mi se putea intampla si mie oricand, moare sotul, banca imi ia casa (nu imi permit sa platesc singura rata), daca Doamne fereste m-ar da afara dupa ce m-as intoarce la servici ce as face? Cum m-as descurca? Mi-as cauta altceva, desigur, m-as muta intr-o garsoniera cu chirie si as ramane singura cu 2 copii. Du-i si ia-i de la cresa si respectiv gradinita si cu inca un gram de ghinion reteta-i gata: nu m-as mai putea descurca singura si as ajunge in situatia ei. Mai mult ca sigur ca la cersit nu m-as descurca.

Regret, regret, regret atat de mult ca nu m-am dus la ea sa ii ascult povestea, poate cine stie, impreuna cu voi as fi putut sa o ajut, sau  sa o indrum spre vreo asociatie care poate face asta. Sa fi dat dovada de omenie si nu de egoism? De ce nu mi-am ascultat inima? Mereu o fac.

De fiecare data cand o sa merg la Cora Lujerului o sa o caut cu privirea, in parcare, pe mama care puteam fi eu, sau tu! Sper sa o gasesc, sa mai primesc o sansa! Sunt vinovata de indiferenta, ma simt mica si rea!

 

Desigur, donez si sustin anumite asociatii si proiecte caritabile (atat cat pot) dar e cu totul altceva cand poti actiona chiar tu, sunt rare momentele in care simti ca ai fi putut schimba ceva.

Pana o voi reintalni ,pe ea sau pe altcineva asemenea ei, o sa ma interesez cum e mai bine sa procedez, ce as putea sa fac in asemenea situatii, unde sa o trimit, cum sa o ajut, daca aveti idei, va rog nu ezitati sa imi dati si mie un pont.