Pagini

vineri, 25 aprilie 2014

Poveste trista si regrete in parcare

Au trecut si sarbatorile, sper ca ati avut parte de momente speciale alaturi de persoanele dragi voua, s-au terminat si vacana, prajiturile si vizitele, am revnit la programul normal (nu ca as reusi sa respect unul, dar sunt perseverenta si sper sa ma perfectionez la capitol asta) si iata-ma cu o poveste emotionanta pe care as vrea sa o impart cu voi.
 
Ieri seara, in jur de ora 21, in timp ce puneam cumparaturile in masina, o mamica ce impingea un carucior ne tot dadea tarcoale. Era agitata, facea miscari de dute - vino scurte si repezi, ca si cum ar fi facut eforturi sa nu il trezeasca pe bebe, puiul ei dormea atat de frumos si parea chiar mai mare decat Vladut, in timp ce al meu dadea sa sara mereu din caruciorul de cumparaturi direct in cap. Nici nu am apucat sa imi diger bine  gandurile ca o aud soptindu-i ceva sotului meu. Misterul era pe cale sa se limpezeasca. L-am intrebat ce vroia si mi-a raspuns ca cersea.

Gandurile mele legate de linistea copilului care dormea adanc in carucior s-au naruit, privirea mi s-a incetosat brusc, iar cateva noduri au inceput sa mi se inghesuie in gat. Am urmarit-o cu privirea, nu parea ca mai facuse asta pentru ca nu se pricepea deloc, ii era rusine si pentru o clipa am avut senzatia ca plangea. Se plimba ezitant in jurul oamenilor care incarcau masinile, parca pentru a-si face curaj, apoi, dupa ce ii aborda pleca la fel de repede stergandu-se la ochi. Cu o mana mai strangea cosurile pentru cei 50 de bani, insa in tot acest timp nu a dat drumul caruciorului in care dormea copilul nicio secunda. Daca juca teatru inseamna ca era o actrita desavarsita.

Era imbracata bine, insa disperarea pe care am vazut-o in ochii si comportamentul ei m-a facut sa ma gandesc toata noaptea la povestea ei. Oare ce i s-o fi intamplat? Cat de grava era situatia ca sa stea noaptea cu copilul in parcare. Daca ar fi fost cersetoare profesionista ar fi lucrat la program, nu ar fi stat pana noaptea si ar fi avut metode mai eficiente de abordare si convingere. Poate sotul ei e bolnav, poate si-au pierdut casa, poate, poate... Oare de ce nu lasa ziua copilul la gradinita si sa lucreze, chiar si pe salariul minim pe economie, sau poate o face, dar situatia e asa de disperata incat nu are de ales.
 
Ce sarbatori o fi avut micutul din carucior?
 
Toata noaptea m-am intrebat cum as putea sa o ajut. Cum as putea sa il ajut pe copilul ei? De ce nu m-am dus la ea sa ii ascult povestea? De ce nu mi-a trecut prin cap in momentul respectiv sa merg sa vorbesc cu ea? Ce o fi fost in capul meu? Regret nespus de mult!

Sotul meu nu i-a dat nimic, e impotriva cersetoriei si convins ca sunt naiva si multi profita din cauza asta. Eu consider ca si daca am fost pacalita de multe ori, daca am reusit sa ajut macar un on cinstit atunci a meritat efortul. Oricum sunt constienta ca banii mei nu ar fi ajutat-o decat pe moment, de aceea ma tot intrebam ce as putea sa fac sa o ajut pe termen lung.

Ce ar fi trebuit sa fac? Sa anunt politia sa verifice si sa ii ia copilul? Sa il dea in plasament? Nu as face asta niciodata si eu sunt mama, nu as putea sa imi dau copilul, in plus in Romania copiii dati in plasament sunt abuzati frecvent iar la 18 ani ajung pe strazi, ai nimanui.

Ma gandeam ca mi se putea intampla si mie oricand, moare sotul, banca imi ia casa (nu imi permit sa platesc singura rata), daca Doamne fereste m-ar da afara dupa ce m-as intoarce la servici ce as face? Cum m-as descurca? Mi-as cauta altceva, desigur, m-as muta intr-o garsoniera cu chirie si as ramane singura cu 2 copii. Du-i si ia-i de la cresa si respectiv gradinita si cu inca un gram de ghinion reteta-i gata: nu m-as mai putea descurca singura si as ajunge in situatia ei. Mai mult ca sigur ca la cersit nu m-as descurca.

Regret, regret, regret atat de mult ca nu m-am dus la ea sa ii ascult povestea, poate cine stie, impreuna cu voi as fi putut sa o ajut, sau  sa o indrum spre vreo asociatie care poate face asta. Sa fi dat dovada de omenie si nu de egoism? De ce nu mi-am ascultat inima? Mereu o fac.

De fiecare data cand o sa merg la Cora Lujerului o sa o caut cu privirea, in parcare, pe mama care puteam fi eu, sau tu! Sper sa o gasesc, sa mai primesc o sansa! Sunt vinovata de indiferenta, ma simt mica si rea!
 
Desigur, donez si sustin anumite asociatii si proiecte caritabile (atat cat pot) dar e cu totul altceva cand poti actiona chiar tu, sunt rare momentele in care simti ca ai fi putut schimba ceva.

Pana o voi reintalni ,pe ea sau pe altcineva asemenea ei, o sa ma interesez cum e mai bine sa procedez, ce as putea sa fac in asemenea situatii, unde sa o trimit, cum sa o ajut, daca aveti idei, va rog nu ezitati sa imi dati si mie un pont.

6 comentarii:


  1. In privinta cersetoriei parerea mea este asta: aproape niciodata nu putem verifica omul din fata noastra, nu putem sti daca e escroc sau om bun ajuns intr-o situatie-limita, nu-l putem judeca si sa fim siguri ca avem dreptate in privinta lui.
    Si atunci ce facem? Sa-i ignoram pe toti gandindu-ne ca multi si-au facut meserie din cersit (ca in filmul "Filantropica") nu e prea corect pentru ca asa ... ii ignoram si pe toti cei care au cu adevarat nevoie de un ajutor si ar fi o mare greseala sa putem ajuta si sa nu o facem.
    Ca oamenii ar putea considera ca sunt naiva? Nu prea ma intereseaza asta. Mai important e ce-mi spune constiinta. Daca am dat unui om bun care a primit cu bucurie pentru ca are nevoie, e o binecuvantare pentru el si, la final, si pentru mine chiar daca nu asta am urmarit; daca am dat cuiva care e cersetor de profesie si nu mi-am dat seama de asta, pierderea nu e a mea, fapta lui urata va fi lamurita intre el si Dumnezeu.
    Nu e bine sa dam bani unui sarac de care ne dam seama ca fumeaza/bea, dar ii putem da ceva de mancare daca avem prin geanta sau o haina pe care nu o mai purtam. Viciile astea pe care le au uneori saracii nu sunt nici ele de judecat pentru ca nu stim niciodata ce e in sufletul omului, de ce a ajuns asa.
    Mie mi-e teama si-i ocolesc pe rromi pentru ca ei, de obicei, sunt si destul de agresivi si insistenti cand cersesc si uneori se tin dupa tine.

    Intr-adevar, asa ma gandesc si eu, ca si tine, incerc sa-mi imaginez pentru o clipa ca intr-o buna zi pierd tot ce am (razboi, cutremur etc.), ajung pe strazi si sunt nevoita sa cersesc; ma inspaimanta gandul asta!

    Femeile iau hotarari de multe ori cu inima, de aceea sotul tau considera ca esti naiva. Faptul ca ai avut mustrari de constiinta cred ca e un semn bun ca nu trebuie sa fim indiferenti, ci sa ne punem problema cu adevarat atunci cand avem in fata un cersetor.

    Parintele Paisie Olaru avea cateva cuvinte foarte frumoase:
    "Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată!
    De-i poți ajuta, ajută-i! Și chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei!
    Iar dacă ai, dă! Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul! Fă tot ce poți!
    Nu-i da prea mult ca să nu-ți pară rău.
    Dar să nu-i judeci niciodată!
    Și dacă dai, să fugi cât poți de mândrie! Să zici în gândul tău: «Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei! Ei, parcă cine știe ce am făcut! Au fost sfinți care-și dădeau și hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut ?!»"

    Iertare pentru mesajul mult prea lung!

    RăspundețiȘtergere
  2. Atata doar ca as vrea sa ii ajut cumva sa nu mai fie nevoiti sa cerseasca, sa fac mai mult pt ei nu doar ceva de mancare sau o suma de bani pe moment. :(

    Multumesc pentru mesaj, Maria.

    RăspundețiȘtergere
  3. Se poate face si ceva mai mult, in functie de situatie si de om.
    Cineva povestea o intamplare adevarata (nu mai pot sa-ti dau un link direct pentru ca am citit-o demult, cu ani in urma, dar era pe un forum): doi batranei, sot si sotie, nu se mai descurcau si atunci el, din nevoie, statea si la cersit. Intr-o zi l-a vazut o femeie (care e persoana ce a povestit) si l-a intrebat una-alta. Asa a aflat despre situatia lui si, din acel moment, i-a spus ca-l va ajuta lunar cu alimentele de baza (faina, zahar, ulei etc). Persoana respectiva s-a tinut de cuvant si asa batranelul n-a mai stat in strada la cersit, ci acasa, langa sotia lui. Doamna respeciva a intretinut o legatura cu ei, ca niste bunici de care avea grija. La un moment dat batranelul a murit si-a avut grija in continuare de sotia lui.

    E foarte important orice gest mic, facut cu dragoste. Daca avem curaj, ii putem intreba mai multe despre situatia lor, incercand dupa puterea noastra sa facem mai mult. Dar daca nu, e mare lucru si sa-i dam o bunatate de placinta cu branza pentru ca-i asiguram o gustare pe ziua respectiva (pe care altfel poate o cauta in lada de gunoi)
    Trebuie sa avem in vedere si ce spune parintele Paisie: "Nu-i da prea mult ca să nu-ți pară rău." Ca daca-ti pui tot sufletul si te entuziasmezi si apoi esti dezamagita, cazi mai de sus si nu vei mai vrea sa ajuti pe nimeni din cauza ca ai fost deceptionata.

    Chiar azi am dat peste articolul asta, publicat azi, de aceea iti las si tie link-ul:
    http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/sa-dam-celui-ce-ne-cere-fara-sa-cercetam
    Nu stiu nimic despre tine - doar am nimerit pe aici dintr-un blog in altul. De aceea sper sa nu te deranjeze faptul ca e un link de pe un site ortodox (chiar al Mitropoliei Moldovei) pentru ca n-am urmarit sa-ti dau vreo lectie de credinta, ci doar s-a potrivit discutiei noastre de ieri si are lucruri adevarate si de bun simt, adresandu-se tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Iti multumesc penru link, e frumos articolul, se potriveste cu povestea mea, imi amintesti de o matusa tare draga mie, vorbesti exact ca ea. Am ajutat si eu multa lume, nu vorbesc despre asta pentru ca nu vreau sa ma laud, daca stiu eu e suficient. O sa spun doar atat. Cel mai mult m-a impresionat un tanar cu dianet care tremura, se vedea ca ii este rau si l-am auzit vorbind la telefon cu mama lui ca nu are bani sa isi cumpere bilet de tren sa merga la Chisinau si nici insulina (ultima doza era, cu banii in bagajele care ii fusesera furate, nu a primit insulina gratuit de la farmacie pentru ca nu era inregistrat pe lista din RO ci pe cea din MD, desi cred ca avea cetatenie dubla) I-am dat bani de bilet de tren, fara sa imi ceara, a insistat sa mi-o dea pe mama lui la telefon sau sa ii dau adresa ca sa imi returneze banii. I-am raspuns ca nu vreau sa imi returneze banii, ca el are nevoie mai mare de banii aceia mai decat mine(nu vroia sa ii ia la inceput) si sa ii transmita mamei lui sa ajute si ea pe cineva care are nevoie cu banii pe care mi I-ar fi returnat. Baiatul a inceput sa planga, nu se mai oprer si a coborat la Gara de Nord (era in metrou) sa isi cumpere bilet la primul tren spre Chisinau.

    Mai adaug ca am mai auzit o conversatie cu un prieten sau ruda din Bucuresti, care l-a refuzat, desi nu era o suma mare. Nu stiu ce motiv o fi inventat ca sa nu ii dea banii, cert e ca paradoxal, ajutorul a venit de la o straina in timp ce toti cunoscutii I-au intors spatele. Cat de dureros trebuie sa fi fost asta pentru el.

    RăspundețiȘtergere
  5. Articolul l-am scris pentru ca pentru mine a fost o invatatura de minte, l-am scris pentru cei care dintr-un motiv s-au altul s-au simtit impiedicati sa ajute cel putin o data in viata. Nu stiu ce m-a oprit, dar nu vreau sa se mai intample si nu le doresc asta nici altora. Cat despre mine, nu as putea sa ma numesc credincioasa, nu sunt ipocrita si nu pot sa imi impun sa simt lucruri ce nu imi vin natural. Invidiez putin persoanele credincioase, au multe avantaje din punct de vedere spiritual. Cine stie, poate intr-o zi o sa fiu pregatita si atunci o sa vad si o sa inteleg altfel lucrurile.

    RăspundețiȘtergere
  6. Emotionant ce ai povestit!
    Asa este, faptele bune trebuie facute cu multa discretie.
    Dar imi pare bine ca ai povestit intamplarea asta pentru ca m-am bucurat si eu acum si pentru bucuria lui, si pentru bucuria pe care sigur ai avut-o si tu (desi nu asta ai urmarit).

    RăspundețiȘtergere