Mofturosii la mancare!

 

Sunt fericita castigtoare a unui exemplar mofturos. Toate bune si frumoase pana cand vine ora mesei. Inca de cand era mic, Vladut respingea aproape orice era nou. Am incercat nenumarate metode: am facut pauza, apoi am incercat din nou, am insistat cu supa de legume (la sfatul pediatrei), jucarii la masa, trucuri si retete de la alte mamici si din articole de specialitate, pur si simplu nu a mers nimic. Mai mult decat atat, mesele noastre incepusera sa semene mai mult a lupte, iar de cele mai multe ori victoria era de partea lui Vladut.

 

De fapt stresul a pornit de la medicul pediatru, care imi spunea mereu ca, pentru a fi sanatos, trebuie sa manance zilnic cel putin 50 g de carne, nu stiu cate grame de legume, 120 ml suc de fructe, doua oua pe saptamana etc Cantitatea finala pe care trebuia sa o manance saracutul era undeva la 1,2 kg plus 2 biberoane de lapte. Niciodata nu a fost un mancacios, chiar mancand doar ce ii placea, noi ajungeam undeva la jumatate din cantitatea indicata, ce sa mai vorbim de gama variata de alimente…

 

Si uite asa nervi si stres ca nu primeste copilul suficiente alimente (era si putin sub ponderal in perioada aia), ma chinuiam degeaba si eu si el, pana la urma tot cat vroia el manca. La un moment dat (pe la un an) am oboist si l-am lasat o vreme sa manance numai cat si ce vrea el. Si surpriza: nu numai ca nu ne mai chinuiam niciunul, dar a inceput si sa ia in greutate incet, incet. 

 

Acum, la 2 ani, tot mofturos e, poti numara pe degete felurile de mancare pe care le accepta, dar in acelasi timp e sanatos si fericit. Cateodata ma intreb cum de nu se plictiseste sa manance mereu acelasi lucru.

 

Am vorbit si cu o prietena zilele trecute despre asta si mi-a povestit ca nepotica ei a mancat pana la doi ani numai supa de mere si lapte si e foarte sanatoasa, acum are 7 anisori (sora ei sta in Canada, iar medicul i-a raspuns asa “Care e problema? Sa manance supa de mere atunci”).

 

Cel mai mult imi placeau comentariile altor parinti experimenti (parintii mei, socrii, unchi si matusi etc): “Pai sigur, daca nu i-ai dat si altceva”, gaseau intotdeauna vinovatul, la fel si cand copilului nu ii placea de o anumita persoana: “pai sigur daca l-ai obisnuit numai cu tine”. Vreau sfaturi nu critici fara sens!

 

Comentariile prietenoase curgeau fara sa stie, (sau sa intrebe) cum am facut diversificarea sau ca noi avem o gasca de copii (si parinti) cu care iesim in fiecare zi.

 

Explicatiile oferite de mine nu erau bune niciodata, de fapt nici nu cred ca erau ascultate si modul in care si-au crescut ei copiii era singurul corect.

 

Revenind la subiect: am un copil mofturos, sanatos si fericit!