Autismul si integrarea in societate

Subiectul pare rasuflat insa va propun o noua abordare. Va invit sa priviti lucrurile dintr-o alta perspectiva, nu din cea de parinti a unor copii sanatosi ci din postura de participant la viata sociala, din postura de om.
 

Nu sunt expert in domeniu, articolul nu se vrea a fi unul stiintific, nu voi vorbi despre simptome si metode de recuperare, e un altfel de articol.
 

Hadeti sa incercam impreuna sa nu privim autismul ca o boala, sa vedem prin ochii unui parinte de copil cu autism. Exista un singur copil perfect pe lumea asta si fiecare mama il are (cu sau fara autism).
 

Vreau sa cunoastem impreuna o alta latura a lor, cea umana, sa ne deschidem mintile si sa ii primim printre noi (sa ii primim cu adevarat). Ei sunt o parte a acestei lumi si cu putin ajutor pot fi mult mai mult: ne sunt vecini, dar ne pot fi si prieteni, putem sa ii indragim nu doar sa ii acceptam, putem si noi mult mai mult!
 

De ce simtim mila si tristete cand ii vedem? Copiii cu autism pot fi fericiti in lumea lor (daca li se ofera dragostea neconditionata de care au nevoie), drama este a parintilor. Mai mult, ei incearca in fiecare zi sa descopere lumea noastra, insa noi cand am incercat sa o descoperim pe a lor?
 

Mila si tristetea nu ii ajuta, din contra, ele ne impiedica sa ii cunoastem, sa le vorbim, sa ne jucam cu ei, nu ne plac aceste sentimente si ne e mai usor sa stam deoparte si sa privim sau sa intoarcem capul spre lucruri care ne fac sa ne simtim bine.
 

Pentru a putea sa ii ajutam cu adevarat sa se integreze trebuie sa ne descotorosim de mila, tristete si frica de contact, fie el vizual sau verbal. Sa incercam sa ii privim pe ei: indivizii si nu boala lor si vom descoperi oameni la fel de minunati ca mine si ca tine, oameni inteligenti, capabili sa iubeasca si sa empatizeze.
 

Mi-a placut foarte mult o prezentare pe care o mamica a tradus-o pentru noi din limba spaniola, mi-am propus de mult timp sa scriu pe tema asta, insa fiind un subiect emotionant abia acum am gasit curajul sa o fac si sper eu, cuvintele potrivite. O sa intelegeti mai bine la ce ma refer daca aruncati un ochi pe prezentarea de care va spuneam.
 

In comentariile ei, Dana spunea asa: “…lumea va intelege mai bine ce inseamna autismul si mai ales sa inteleaga ca nu e o tragedie, ca fiecare dintre noi suntem diferiti si ca toti avem un loc in aceasta lume” “…autismul nu defineste persoana, prefer sa vorbesc despre persoana…”. Mi-am permis sa o citez pentru ca nu as fi putut exprima mai bine esenta spuselor ei.
 

Seninatatea acestei mame m-a frapat, modul in care ea si toate celelalte mamici de copii cu autism isi doresc sa ii vedem pe copiii lor. Mai mult decat orice isi doresc sa ii vedem macar, ar insemna atat de mult.
 

Haideti sa nu intoarcem capul, haideti sa ii cunoastem si sa ne imprietenim!