Nu stiu daca sa imi fac griji, dar de o luna Vladut a inceput sa vorbeasca
in somn. Initial am crezut ca se trezeste pentru ca era foarte agitat si
plangea (cam o data sau de doua ori pe noapte), apoi mi-am dat seama ca nu era
tocmai treaz cand facea asta.
Nu cred ca e o coincidenta faptul ca de cand a inceput sa aiba somnul agitat,
au inceput si afirmarile lui de personalitate (clasicul “nu vrei” la orice ii
propun, insotit de scurte crize cu tipete daca insist).
Stiu ca asa incep copiii sa se manifeste in momentul in care inteleg ca si ei pot sa se afirme, dar parca vorbitul asta cu
plans in somn e un pic prea mult. Cu prima ocazie o sa vorbesc si cu pediatra
sa vad ce parere are, recunosc ca nu am inceput inca sa fac sapaturi pe tema
asta, dar in ultimul timp epoca vitezei nu m-a ocolit nici pe mine, in ciuda
sangelui meu de ardeleanca.
Intr-o noapte a inceput sa se zvarcoleasca in pat, se dadea cu fundul de
saltea si tipa:
El: - Nu!!! Nu vrei!!! Mami nuuu!
Eu: - Ce e mami? Ce s-a intamplat? Te doare ceva?
El: - Mami vrei mar!
Eu: - Da
mami, uite maru’
El: - Nu, mami nu! Celalalt mar!
Eu: - Bine mami, uite celalalt mar.
Si gata, asta a fost tot, s-a linistit si a dormit mai departe. Evident ca
nu exista niciun mar, iar dialogul s-a desfasurat in timp ce fiecare era la el
in pat.
Sau, azinoapte:
El: - Scoate picioru'!
Eu: - Gata mami, l-am scos!
El: - Nu ala! Celalalt picior scoate!
Apoi, spre dimineata:
El: - Mami vrei pantaloni
Eu: - Ai pijama
El: - Nu pijama, pantaloni vrei!
Eu: - Ai pantaloni pe tine, am gresit eu.
El: - Nu vrei pantaloni!
Eu: - Da ce vrei mami?
Liniste.
Nu cred ca e stresat, nu are de ce si nici nu au intervinit schimbari majore
in programul sau obiceiurile noastre, totul a inceput cam cu o luna inainte sa implinim
2 ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu