Pagini

joi, 8 mai 2014

De ce sa mai cumpar jucarii cand avem: scoici, melci si castane?

Copiii pot fi fascinati de orice: privesc, analizeaza, testeaza, descopera si invata. Il urmaream ieri pe Vladut cum sorbea din priviri un melc. Intai i-a studiat exteriorul pana cand s-a simtit confortabil sa il atinga cu un bat, apoi s-a asigurat cu batul ca nu e periculos si l-a atins timid cu degetelul. In manuta avea un termos (geanta lui de cumaraturi) cu un continut modest: 3 castane, cateva scoici pe care le-am cules impreuna de la mare vara trecuta, o pietricica si cateva corcoduse (a.k.a. zarzare).

Doua miscari rapide au fost suficiente si joaca a inceput. Continutul gentutei s-a imprastiat zornaind in jurul melcului si personajele au prins viata. Melcul mergea la cumparaturi, insa spre surprinderea lui, a intampinat cateva obstacole: intai a trebuit sa escaladeze piatra, apoi l-au incercuit scoicile, castanele s-au rostogolit amenintatoare spre el, dar melcul nostru curajos si perseverent a ajuns la destinatie si a fost premiat cu corcoduse.
 
Evident ca l-am ajutat putin la crearea scenariului, insa privindu-l mi-am dat seama ca nu ne-am jucat asa frumos cu niciuna din jucariile lui. Cata bucurie puteau sa ii ofere un melc si cateva obiecte lipsite de viata, maruntisuri ale naturii. Avem oare nevoie de jucarii? Si mai mult, se justifica efortul meu de a-l invata sa numere, formele geometrice, culorile sau literele? Oare nu are toata viata la dispozitie sa invete? De ce ma grabesc? Pentru ca fetita vecinilor de la etajul 1 stie 5 poezii, iar baiatul de peste strada numara singur pana la zece fara sa stie de ce? Sau pentru ca pur si simplu "asa se face"?
 
Mi-am dat seama ca el invata singur, in fiecare zi, lucruri mult mai importante decat poeziile si cifrele mele. Cat de frumoase erau castanele, piatra, scoicile si corcodusele, cat de naturale si placute gesturile lui, sa nu mai vorbim de faptul ca nici nu mai tin minte cand a fost ultima oara cand am privit cu atentie un melc, cand am tinut unul in palma. Noi adultii suntem jalnici, se intampla atatea lucruri in jurul nostru si nu avem ochi pentru ele, numai cei mici le observa, sunt atenti la tot ce ii inconjoara, la miracolul vietii, pentru ei conteaza!
 
Cand a fost ultima oara cand am privit cerul? Atunci cand mi-a aratat Vladut luna ziua in amiaza mare. Cand am cules o papadie? Atunci cand m-a rugat Vladut sa ii ofer una. Cand am mancat ultima oara corcoduse? Atunci cand Vladut m-a intrebat ce sunt si daca pisica le mananca. Nu tin minte cand am facut toate lucrurile astea inainte sa mi le fi cerut Vladut, cand m-am oprit? Si de ce? Copiii traiesc in adevaratul sens al cuvantului, gusta viata, traiesc prin toate cele 5 simturi.
 
Noi, adultii vedem si cu toate astea mai mult bajbaim, auzim dar nu ascultam, mancam dar nu gustam, mirosim fara sa ne emotionam, atingem fara sa simtim, in realitte copiii sunt cei care ne invata sa traim.
 
Daca stau bine sa ma gandesc, in afara de faptul ca am mici satisfactii rautacioase cand calca tati pe cate o jucarie (dupa o cearta mica), nu le mai gasesc utilitatea. Nu Vlad are nevoie de ele, ci noi. Noi adultii suntem dependenti de jucarii.

2 comentarii:

  1. Cu ajutorul jucariilor, noi, parintii, ne mai spalam din pacate. Oferim un robotel si ne cerem scuze ca stirile de seara au fost mai importante decat intrebarile plictisitoare despre buburuze. Cumparam un puzzle dar nu ne gasim timp sa stam pe burta, pe covor, alaturi de copii si sa-l facem. Mai cumparam o papusa si ne cerem scuze ca sedinta de la job a fost mai importanta decat o partida de sotron. Am in casa un munte de jucarii (si sunt coninsa ca nu sunt singura in aceasta situatie) dar pot sa numar pe degetele de la o mana jucariile care si-au meritat cu adevarat banii si care nu-mi ocupa spatiu pretios din casa, asa, pe degeaba.

    RăspundețiȘtergere
  2. Santem mititei, inca nu am ajuns in faza asta, dar sunt sigura ca nu o sa ne ocoleasca nici pe noi :)) Oricum ar fi, ne apropiem si noi de un munte de jucarii (eu mai dau din ele si se nimereste sa isi doresca fix jucaria aia, cu care evident nu se juca deloc inainte, sau sa vina un unchi si sa zica "hai sa ne jucam cu masinuta pe care ti-am dus-o eu" si ia masinuta de unde nu-I :))))) ) Multumim pentru comentariu!

    RăspundețiȘtergere