Ce crema de protectie solara folositi pentru copiii vostri si cu ce factor?

Astazi am fost sa imi ridic concediul medical si intamplarea face ca doctorita de familie are cabinetul langa mall, evident am intrat si foarte previzbil: nu m-am putut abtine si am cumparat palariute de soare, ca doar vine vara si slip de baie pentru Vladut, v-am spus ca vreau sa il trimit la mare cu tati anul asta, chiar daca eu si fratiorul nu o sa putem merge. In plus, nu am rezistat nici unei camasute cu papion, tot pentru Vladut, consolandu-ma apoi cu idea ca i-ar fi trebuit oricum pentru botezul lui Radu.

 

Toate mi s-au parut foarte scumpe, dar cum nu prea reusesc sa pun in aplicare principiul "omul gospodar isi face vara sanie si iarna car", am suportat consecintele si am renuntat la un Grande Caramel Macchiato cu frisca, decofeinizat si o tarta cu lamaie de la Starbuks (pe care le aveam incluse in programul de azi).

 

Si daca tot ne pregatim pana la capat, am zis sa ii cumpar si o crema de plaja. M-am tot invartit printre rafturi si din cauza ofertei variate, dupa o jumatate de ora de citit etichete am plecat cu mana goala si hotarata sa o caut pe cea de anul trecut, in speranta ca nu a expirat.

 

Vara trecuta am fost foarte multumita de crema, Vladut nu s-a ars deloc si nici nu a trebuit sa il dau de prea multe ori. Nu prea sta la uns, nu ii place, dar am luat o crema tip spray de la Nivea (era la reducere cand am luat-o si am dat pe ea atunci vreo 20 de lei, acum am vazut-o pe raft cu 40 si de asta m-am hotarat sa o caut pe cea veche) si ii placea senzatia de pulverizare, cred ca il racorea putin, asa ca ma lasa sa il dau. Crema are factor de protetie 50 si e rezistenta la apa (si spre surprinderea mea, chiar a fost), il dadeam cu ea doar de 2 ori pe zi (dimineata si dupa-masa cand mergeam la plaja).

 

Mamicile din grupul meu de facebook vorbeau despre crema de plaja si spuneau ca pediatrii le-au recomandat spf 30. Noua pediatra ne-a spus ca pana la 2 ani sa folosim 50 apoi 30, sau daca e mai mare sa folosim totusi 50 daca e prima data cand merge la mare, apoi in anii urmatori putem incerca 30.

 

Cremele cele mai recomandate de mamici au fost: Anthelios dermopediatric (mie asta mi s-a parut foarte scumpa - in jur de 65-70 de lei (mie nu mi se pare ca merita sa dai pe o crema de plaja mai mult de 30 de lei), mai ales ca o folosim doar 2 saptamani zi de zi, in rest sporadic), crema de la Nivea de care v-am spus, Bioderma cu spf 50+ si Avene cu spf 50.

 

Voi ce creme de plaja folositi si cu ce factor de protectie? Daca se poate si un pret aproximativ, v-as fi recunoscatoare.

De ce sa mai cumpar jucarii cand avem: scoici, melci si castane?

Copiii pot fi fascinati de orice: privesc, analizeaza, testeaza, descopera si invata. Il urmaream ieri pe Vladut cum sorbea din priviri un melc. Intai i-a studiat exteriorul pana cand s-a simtit confortabil sa il atinga cu un bat, apoi s-a asigurat cu batul ca nu e periculos si l-a atins timid cu degetelul. In manuta avea un termos (geanta lui de cumaraturi) cu un continut modest: 3 castane, cateva scoici pe care le-am cules impreuna de la mare vara trecuta, o pietricica si cateva corcoduse (a.k.a. zarzare).

Doua miscari rapide au fost suficiente si joaca a inceput. Continutul gentutei s-a imprastiat zornaind in jurul melcului si personajele au prins viata. Melcul mergea la cumparaturi, insa spre surprinderea lui, a intampinat cateva obstacole: intai a trebuit sa escaladeze piatra, apoi l-au incercuit scoicile, castanele s-au rostogolit amenintatoare spre el, dar melcul nostru curajos si perseverent a ajuns la destinatie si a fost premiat cu corcoduse.

 

Evident ca l-am ajutat putin la crearea scenariului, insa privindu-l mi-am dat seama ca nu ne-am jucat asa frumos cu niciuna din jucariile lui. Cata bucurie puteau sa ii ofere un melc si cateva obiecte lipsite de viata, maruntisuri ale naturii. Avem oare nevoie de jucarii? Si mai mult, se justifica efortul meu de a-l invata sa numere, formele geometrice, culorile sau literele? Oare nu are toata viata la dispozitie sa invete? De ce ma grabesc? Pentru ca fetita vecinilor de la etajul 1 stie 5 poezii, iar baiatul de peste strada numara singur pana la zece fara sa stie de ce? Sau pentru ca pur si simplu "asa se face"?
 

Mi-am dat seama ca el invata singur, in fiecare zi, lucruri mult mai importante decat poeziile si cifrele mele. Cat de frumoase erau castanele, piatra, scoicile si corcodusele, cat de naturale si placute gesturile lui, sa nu mai vorbim de faptul ca nici nu mai tin minte cand a fost ultima oara cand am privit cu atentie un melc, cand am tinut unul in palma. Noi adultii suntem jalnici, se intampla atatea lucruri in jurul nostru si nu avem ochi pentru ele, numai cei mici le observa, sunt atenti la tot ce ii inconjoara, la miracolul vietii, pentru ei conteaza!

 

Cand a fost ultima oara cand am privit cerul? Atunci cand mi-a aratat Vladut luna ziua in amiaza mare. Cand am cules o papadie? Atunci cand m-a rugat Vladut sa ii ofer una. Cand am mancat ultima oara corcoduse? Atunci cand Vladut m-a intrebat ce sunt si daca pisica le mananca. Nu tin minte cand am facut toate lucrurile astea inainte sa mi le fi cerut Vladut, cand m-am oprit? Si de ce? Copiii traiesc in adevaratul sens al cuvantului, gusta viata, traiesc prin toate cele 5 simturi.
 

Noi, adultii vedem si cu toate astea mai mult bajbaim, auzim dar nu ascultam, mancam dar nu gustam, mirosim fara sa ne emotionam, atingem fara sa simtim, in realitte copiii sunt cei care ne invata sa traim.
 

Daca stau bine sa ma gandesc, in afara de faptul ca am mici satisfactii rautacioase cand calca tati pe cate o jucarie (dupa o cearta mica), nu le mai gasesc utilitatea. Nu Vlad are nevoie de ele, ci noi. Noi adultii suntem dependenti de jucarii.

Singur in camera - episodul 2

Asa cum am promis iata ca revin cu vesti despre acomodarea lui Vladut in camera cea noua, alt pat si alta saltea. Dupa cateva peripetii cu salteaua, pe care nu are rost sa le mai povestesc si din cauza carora am fost nevoiti sa intrerupem procesul de tranzitie, avem in sfarsit o camera completa si functionala si placerea sa va anuntam ca am incheiat aceasta etapa cu succes.

 

De 2 saptamani Vladut doarme singur in camera, iar dimineata, cand se trezeste vine razand la noi in camera. E o adevarata placere ca primul lucru pe care il vezi dimineata sa fie zambetul puiului tau. O dimineata perfecta ne incarca bateriile in fiecare zi. Mai avem inca de lucrat la partea cu adormitul. Dormim singuri insa nu adormim singuri.

 

In primele 2-3 nopti nu am dormit nici noi nici el prea bine, ma tot striga noaptea (fara sa viseze urat, de faza asta am scapat) doar ca sa verifice daca sunt acolo, in apropiere, gata sa ii vin in ajutor. Mergeam la el de fiecare data si ii raspundeam, dar el dormea la loc (Ma striga ii raspundeam si se culca). Am citit cate ceva despre asta, specialistii numesc asta semnalizare, un fel de "just checking".
In primele 2 nopti facea asta din ora in ora (daca nu ii raspundeam incepea sa planga si se trezea), in a treia noapte a semnalizat de vreo 3-4 ori. Acum mai semnalizeaza o data, maxim de 2 ori, insa nu in fiecare noapte.

 

Trecem in schimb printr-o perioada in care nu vrea sa mearga la nani, nu reusesc sa il culc seara mai repede de 22:30 si doarme pana dimineata la ora 9. Nu face scandal, e de accord sa mearga la nani, dar cand ajunge in  pat se foieste pe toate partile, apoi imi spune: "Nu e bine, mami" si incepe sa isi aranjeze perna, parca nu isi gaseste pozitia (probabil din cauza ca a renuntat la secretul lui de dormit: suptul unui body).

 

Cum am scapat de suptul de body-uri? Noroc choir! Intr-o seara s-a inecat cu body-ul sau cu saliva, cand l-a luat tati in brate sa il puna in pat si a vomat. Atunci i-am explicat ca de la body I s-a intamplat asta, mi l-a mai cerut in serile urmatoare, i l-am dat, dar renunta singur la el cand ii aminteam ce a patit, pana cand nu mi l-a mai cerut deloc.

Ma bucur ca am incheiat etapa asta inainte sa se nasca Radu, sunt programata pe 16 mai pentru cezariana, nu prea ma grabesc, avand in vedere ca stiu deja ce ma asteapta :)) O sa pot raspunde si eu intrebarii care le roade pe toate mamicile cu un singur copil: E mai greu cu 2 copii?

O sa va povestesc cam cat de greu mi-a fost mie, insa probabil o saptamana sau doua nu o sa mai scriu pe blog, va fi perioada de acomodare cu noul program de somn, sau mai bine zis, cu lipsa lui.

 

Cateodata ne educam impreuna!

Sunt om, mi se intampla sa ridic tonul la Vladut (mai ales ca sunt gravida si imi sare mustarul una doua), apoi evident imi pare rau.

 

Fac foarte multe lucruri subliniate ca negative in cartile de parenting, fara sa ma gandesc, de cele mai multe ori din impuls sau pur si simpu pentru ca asa simt eu. Nu am reusit niciodata sa ma ghidez dupa carti. Cu msura, toate astea mi se par lucruri normale. Dar cine defineste normalul? Din acest gen de, sa le spunem greseli, putem invata impreuna: copii si parinti deopotriva. Eu am invatat o letie valoroasa de la baietelul meu de 2 ani.

 

De regula, cand am de a face cu crizele de personalitate ale baietelului meu, astept pana se calmeaza, ii explic de ce nu se poate una sau alta, de ce nu are voie, apoi il intreb asa:

 

- Mami, tie iti place sa tipi si sa plangi? Iti place cand mami tipa la tine?

 

 El raspunde:

- Nu.

 

Apoi ii spun:

- Vezi, e urat si e la fel de urat si cand tipi si plangi tu, iti place sa ne suparam amandoi?

- Nu

- Iti pare rau?

- Da.

- Mai faci?

 

El:

- Nu mai faci.

 

Dupa dialogul moralizator vine si imi da un pupic pe obraz, dupa care toata lumea e fericita.

 

Acum vreo trei zile in timp ce il certam el s-a uitat la mine si mi-a spus:

 

- Mami, nuuu!

 

Eu il intreb:

- Ce nu?

 

El:

- Mami, nu tipa, urat.

 

Si uite asa m-a lasat cu gura cascata si holbandu-ma la el. "Na", ma gadeam, "asa iti trebuie, are dreptate copilul" si mi-a trecut si suparare si tot, dar i-am raspuns si eu:

 

- Dar ce ai facut tu e frumos? E urat si sa nu o asculti pe mami, te rog nu mai face.

 

Ziua urmatoare mi-a spus: "mami nu asa, e urat!", tot cand ma enervasem ca nu ma asculta si uite asa o tine de cateva zile la rand si nu ma mai pot supara pe el.

 

M-am tot gandit daca eu i-am spus mamei vreodata ca e urat cand tipa la mine/ma batea, sau ca nu imi place, dar nu imi amintesc sa ii fi spus, nici nu mi-a trecut prin cap sa ii spun asa ceva, desi puteam, nu m-ar fi oprit nimic. Mi-am dat seama ca de fapt eu nu constientizam ca puteam sa fac lucrul asta, ca am dreptul sa vorbesc si uite aici se vede diferenta dintre generatii.

 

Mi s-a umplut inima de bucurie ca Vladut constientizeaza ca are o voce proprie si si-o poate exprima, ca stie ca e capabil sa schimbe lucrurile si mai mult decat atat, stie cum sa o faca si are numai 2 ani si 2 luni, ca nu i-am suprimat aceasta voce, cu care se exprima deocamdata primitiv, dar atat de frumos!

 

Atmosfera e mult mai placuta de cand cu incidentul, mi-am invatat lectia si a invatat-o si el pe a lui, ma bucur ca simte ca este auzit si ascultat! :)

 

Momente ca acesta ma fac sa cred ca nu trebuie sa respectam retete de parenting din carti, ca nu exista retete pentru un copil reusit, scena mi s-a parut ca reprezinta educatia in forma ei cea mai pura si naturala, nu avem nevoie de carti, tot ce avem nevoie este sa ne deschidem ochii, urechile si inimile si sa le indreptam catre copiii nostril, ei ne vor arata cum!

 

La ce varsta introducem perna in timpul somnului?

Pe la un an si jumatate, cand a inceput sa se catere la noi in pat, Vladut a facut cunostinta cu perna si am observant ca ii place. Ii dadeam perna doar la somnul de dupa-amiaza pentru ca stiam ca exista riscul deformarii coloanei. Acum, de cand l-am mutat in patul mare i-am lasat fara sa imi dau seama perna si pe timpul noptii (cam de vreo 4-5 zile).

 

Cand  mi-am dat seama, m-am documentat si ma gandesc sa i-o scot macar pana la 3 ani, dar odata ce a gustat din fructul oprit nu stiu daca ne mai putem intoarce la vechiurile obiceiuri :(

 

La ce varsta introducem perna in timpul somnului?

 

Specialistii spun ca pana la varsta de 2 ani copiii nu au nevoie de perna. In plus, ei nu vor sti ce pierd daca nu le aratati, nu isi vor dori perna daca nu stiu ce este.

 

Chiar si dupa implinirea varstei de 2 ani, medicii recomanda somnul copiilor fara pernuta, daca acestia dorm bine fara ea, prin urmare nu ar trebui sa ne grabim cu utilizarea ei.

 

Un alt indiciu (in afara varstei)  dupa care ne putem ghida pentru alegerea momentului introducerii pernei este cel al perioadei cand se face mutarea din patul de bebelus in patul normal. Explicatia ar fi ca daca bebe e suficient de dezvoltat sa nu cada din pat, este suficient de dezvoltat si pentru a nu se sufoca in perna.

 

De ce suntem tentati sa folosim o pernuta pentru copilul nostru?  

 

Pentru ca ni se pare ca folosind-o, bebe va avea un somn mai odihnitor si confortabil, in plus, atunci cand e racit, folosirea pernei usureaza respiratia si previne infundarea nasului in timpul somnului. De cele mai multe ori parintii introduce perna, fara ca bebe sa isi fi manifestat dorinta de a o folosi.

 

Care sunt riscurile folosirii pernei la bebelusi si copiii mici?

 

Alegerea momentului in care incepem sa folosim pernuta este foarte importanta tocmai pentru ca pana la un anumit grad de dezvoltare, folosirea acesteia poate avea efecte negative asupra sanatatii copilului.

 

Un prim risc ar fi cel de sufocare in timpul somnului, insa acesta este inlaturat odata ce bebe poate sta in fund si se poate intoarce de pe o parte pe alta.

 

Cel de-al doilea risc, este posibilitatea modificarii posturii coloanei, fapt ce va fi observant cu usurinta (teoretic) de medicii pediatrii cu ocazia controalelor periodice.

 

De ce majoritatea seturilor de lenjerie pentru patut includ si perna?

 

Pe asta nu am inteles-o niciodata, de ce contin seturile de bebelusi perne si pilote, din moment ce folosirea lor incepe sa fie permisa in momentul mutarii copilului in pat normal? Prin urmare pilota nu o veti putea folosi niciodata deoarece va fi prea mica pentru un pat normal.

 

Ce nu inteleg defapt este de ce se permite productia de perne si pilote pentru bebelusi din moment ce sunt contraindicate de toti medicii pediatri? La fel si cu premergatoarele (mai putin cele de impins, fara scaunel/support pentru fundulet) si majoritatea port bebe-urilor, care sunt contraindicate de medicii ortopezi . Daca sunt asa daunatoare de ce se fabrica si se vand pe banda rulanta? Mai ales ca vorbim de sanatatea bebelusilor!

 

De cand sunt  mamica mi-au atras atentia o gramada de jucarii periculoase, sau scaunele de masa (cele accesibile ca pret se clatina numai cand pui mana pe ele, nu vreau sa stiu ce se intampla cu un copil care se mai si zbate in timpul mesei, cunosc un caz in care bebe s-a rasturnat cu tot cu scaun pe gresie in bucatarie si s-a lovit urat de tot la cap, stiti ca sunt totusi destul de inalte), se presupune ca mai ales produsele pentru bebelusi sunt facute dupa anumite standarde de siguranta si testate si atunci ma intreb cum de scrie pe aceste produse ca sunt conforme cu standardele de singuranta, cum se permite vanzarea lor daca nu sunt sigure pentru bebelusi?

 

Sursa fotografiei

Pocoyo si primele wall art-uri

Si pentru ca v-am povestit de masinuta spatiala nazdravana (tutitu), tin sa va informez ca Vladut a facut o noua descoperire, de data aceasta singurel: Pocoyo.
 

Mititel, vessel si inventiv, Pocoyo le prezinta prichindeilor, alaturi de prietenii sai elefantul si ratusca o multime de activitati imbogatite de ingredientul secret: imaginarul. Copiii pot descoperi o lume magica si atractiva, plina de aventuri.
 

Invatam imreuna: culorile, numerele, informatii despre mediul inconjurator (ieri Pocoyo ne-a invatat ca omida se transforma in fluture).
 

Ooooof, ce ne mai plac desenele.

In curand as vrea sa ii prezint acuarelele, nu stiu daca nu e prea mic, la capitolul markere "lavabile" ne-am descurcat binisor, au aparut primele desene pe pereti.

Aveti mai jos un avion (ignorati umbra daca se poate :)) .

Iar aici o masinuta.

Ultima nu a vrut sa imi spuna ce reprezinta :)

 

Iar pentru incheiere o provocare: voi stiti ce e in imaginea de mai jos? Va dau un indiciu: se mananca! Sunt e-urile copilariei noastre, asta pe langa guma turbo, sucul de "fructe" de la tec si jeleurile mov cu gust de strugure :))  Cum se numeste desertul din imagine ?  Tin sa mentionez ca se mai gaseste inca in magazine si inclusiv ambalajul e acelasi.

Top 3 defecte pe care Vladut le are de la mine :(

Nu stiu daca "defecte" e neaparat cuvantul potrivit, de fapt sunt sigura ca nu e, dar nu am gasit altul mai bun cu care sa il inlocuiesc. La pachet cu perpetuarea speciei vine si perpetuarea defectelor, spun asta pentru ca bagajul genetic cu care pornim la drum este burdusit atat de lucruri care ne vor face viata mai usoara, cat si de lucruri care pacra o ingreuneaza, lucruri care ne predispun la repetarea "greselilor" parintilor nostri si implicit, care ii predispun pe copiii nostri la repetarea greselilor noastre.

 

Am pus intre ghilimele cuvantul "greseli" pentru ca viata nu este un calcul mathematic, pentru mine nu exista greseli ci doar alegeri si rezultate. Nu de putine ori m-am surprins gandindu-ma inutil cum sa il ajut pe Vladut sa nu faca la fel ca mine sau cum sa il "corectez" sa nu fie ca mine, e o pierdere de timp. In schimb, o sa ii prezint si cultiv toate valorile pe care le cunosc si o sa il las pe el sa faca propriile alegeri cu valorile pe care le-a dobandit, iar daca va face aceleasi greseli ca si mine, vor fi altele noi, vor fi greselile lui (are si el dreptul sa gresasca), rezultatul propriilor actiuni, in fond suntem indivizi diferiti si trebuie sa isi traiasca viata, nu sa o traiesc eu in locul lui. O sa ii accord libertatea de care are nevoie.
 

Observandu-l pe Vladut mi-am dat seama ca face anumite lucruri exact asa cum faceam si eu cand eram mica. Majoritatea lucrurilor le-a invatat singur, de frica sa nu gresasca in fata mea, sau a altor persoane. Prima oara s-a ridicat in picioruse cand eram cu spatele, apoi se ridica doar cand ieseam  afara din camera, asta pana cand a capatat siguranta si a inceput sa "se dea mare" cu ce stie sa faca. La fel a facut si cu: primii pasi, urcatul si coboratul scarilor, saritul, lovitul mingei, recitatul poeziilor (le repeta in soapta, singur, pana cand se asigura ca le stie si abea apoi le spune, le invata singur, chiar daca are doar 2 ani).

 

Am facut si un mic experiment. Intr-o zi incercam sa il invat sa se dea jos din patut prin gaurica cu fermoar de la capat. Era ca un animalut care nu vroia sa iasa din cusca. Tati ii tot explica cum sa faca, dar el nimic, se apropia de iesire si apoi fugea in capatul celalalt. Tati insista. Mi-a venit o idee. I-am explicat lui tati ce credeam eu (ca nu vroia sa incerce prima oara in fata noastra ceva ce nu era sigur ca ii va reusi, iar tati insistand sa il ajute, nu facea altceva decat sa puna presiune, sa ridice miza) asa ca l-am rugat sa iasa putin din camera, apoi m-am uitat la Vladut si i-am spus: "Uite, mami isi pune mainile la ochi si nu mai vede nimic" si m-am prefacut ca imi acopar ochii, apoi am zis: "Nu mai vad nimic, Vlad esti acolo?". In mai putin de 30 de secunde Vladut a iesit din patut si dupa ce a reusit mi-a zis "Mami uite, a iesit prin gaurica". Apoi, m-a mai pus de cateva ori sa imi acopar ochii, dupa care au inceput si demonstratiile, l-am chemat si pe tati si a facut un adevarat spectacol si in fata lui. Toata ziua a intrat si a iesit prin gaurica, fericit nevoie mare.

 

Tin minte o intamplare de cand aveam 7 ani, m-am trezit intr-o dimineata devreme de tot, inainte sa se trezeasca toata lumea, special ca sa invat sa merg pe bicicleta, fara sa ma vada nimeni si fara "ajutorul" lui tata, care mie nu imi parea a ajutor ci a presiune. Imi amintesc foarte bine ca m-am chinuit sa iau bicicleta, nici nu stiu cum am reusit fara sa imi cada in cap, locul ei era undeva sus si nu ajungeam la ea decat daca ma ridicam pe varfuri. Daca inchid ochii si acum pot simti relaxarea si usurarea pe care am trait-o cand nu mai era tata in spatele meu, ma simteam libera si usoara, simteam ca pot face orice atunci cand nu sunt privita.

 

Si dintre toate defectele mele, tocmai pe asta a trebuit sa il dobandeasca si Vlad, tocmai pe cel din cauza caruia mi s-a parut ca am pierdut multe oportunitati in viata, tocmai pe singurul care m-a facut sa imi para viata mai grea decat este de fapt: lipsa de incredere in sine, sub presiunea privitorului. Am o gramada, de ce nu puteai si tu, Vladut, sa iti alegi altul in locul acestuia?

 

Asadar, iata topul celor mai regretate 3 defecte pe care le are de la mine:

 

1. Lipsa de incredere in sine, sub presiunea privitorului,

2. Tendinta initiala de a refuza orice i se propune (revine asupra deciziei, isa initial totul e NU),

3. Un tic enervant (isi racaie cu unghiutele degetele si isi face pielite pe marginile ungiilor, pe care apoi le smulge).

 

De la tati are nervisorii si spiritul critc "Nu asa mami, nu e bine", lucrurile trebuie sa fie asezate sau facute intr-un anumit fel ca sa fie el multumit, dar astea nu ma deranjaza pentru ca nu le are de la mine, ma simt oarecum vinovata pentru clasamentul Top 3.

 

In plus, nu am scapat nici eu complet de ele, cum as putea sa il ajut pe Vladut daca nici eu nu stiu cum sa fac asta?

Tranzitia in pat mare, singur in camera - episodul 1

Pe principiul socoteala de acasa nu seamana cu potriveala din targ, am aranjat camera bebeluslui, insa la recomandarea pediatrei i-am mutat patutul cu noi in camera iar cele 3 luni au devenit intre timp 2 ani.

 

Cum am reusit sa trag de timp 2 ani nu pot sa imi dau seama si cred ca despartirea asta o simtim mai mult noi decat el. Initial l-am pastrat in camera cu noi din comoditate, in special din cauza navetei de noapte pentru alaptat, sughitat, trezit, tulburari de somn etc. Vladut e pregatit, stiu asta de mult, dar cand imi propuneam sa il mut in camera lui ba mi se imbolnavea si se trezea din ora in ora, ba nu stiu ce se mai intamla, tot timpul era ceva si anulam operatiunea. Cred pana la urma ca noi nu eram pregatiti nu el.

 

Cu mine in pat nu a dormit, acum nici nu ii place, mai cere in pat, il iau si incepe sa se foiasca, nu adoarme, atunci ii explic: "Uite mami, vezi nu e bine cu mami si tati in pat, e mai bine la tine in patut, acolo ai loc mai mult si nu te deranjaza nimeni", apoi fac o pauza si il intreb: "Vrei sa te asez inapoi in patutul tau" si imi raspunde sec: "Da". Daca il las pe el sa simta ca alegerea a fost a lui, atunci e ok, nu protesteaza, e multumit ca poate face ce vrea el.

 

Si pana la urma care e varsta potrivita pentru a muta copilul singur in camera? si care varsta potrivita pentru a muta copilul din patut in pat normal?

 

Am citit o gramada de articole pe tema asta si spuneau ba ca la 3 luni ba ca de la inceput, ba ca nu e bine sa muti copilul inainte de 3 ani in pat normal. Adevarul e ca eu nu cred in retete universal valabile, metoda minune care se potriveste tuturor copiilor si parintilor. E important ca atat bebe, cat si parintii sa fie pregatiti si odata ce a inceput tranztia, sa nu se revina la vechiurile obiceiuri.

 

Cat despre varsta la care copiii sunt pregatiti si durata de timp care le trebuie adultilor ca sa poata lua aceasta initiativa in mod confortabil si fara stress, cred ca difera de la un copil la altul, de la un parinte la altul si de la o familie la alta. La fel si metoda. Din cauza asta nici nu incerc sa va spun cum sa faceti, o sa va spun cum a fost la noi, poate va foloseste, insa nu e neaparat ca vi se si potriveste sau ca o sa functioneze.

 

Ca sa il familiarizez totusi cu camera lui, i-am pus un patut si acolo, unde dormea ziua. Eu cred ca a ajutat, in felul asta l-am obisnuit sa doarma si in camera respectiva si sa nu simta ca a fost "parasutat" intr-un pat si o camera straina.

 

Astazi a venit si patutul mult asteptat, am pregatit terenul inainte, i-am vorbit mult despre patul cel nou, mare si frumos pe care o sa il primeasca si ca cel vechi si mic i-l dam fratiorului cand se va naste. Sincer nu mi-a venit sa cred cat de bine a reactionat. Cand a vazt patul s-a urcat in el si nu mai vroia sa se dea jos. Zicea intr-una "Patul lui Vladut"apoi arata cu degetul la patut: "Ala a lui frate-tau".

 

Bineinteles ca am avut si o surpriza neplacuta: salteaua pe care am comandat-o a fost masurata gresit si era cu 10 cm mai scurta, asa ca mai asteptam inca vreo 2 saptamani salteaua. Patul a venit cu o saltea de vreo 7 cm din burete si vreau sa va spun ca Vladut seara a inceput sa planga ca vrea sa doarma in patul nou, asa ca i-am facut patul si l-am lasat sa doarma pe salteaua aia proasta, nu am vrut sa descurajez copilul.

 

In prima noapte am dormit cu el in camera pe jos, sa nu se simta chiar abandonat, dar cred ca si asta am facut-o tot pentru ca intr-un fel simteam ca il abandonez eu daca il las singur din prima noapte (el nu cred ca ar fi simtit).

 

Vladut nu inceteaza sa ma surprinda, aveam pregatita o strategie intrega de ademenire in patul nou, tot felul de metode pe care nici nu a trebuit sa le folosesc. De regula e foarte reticent la tot ce e nou, ii e frica de necunoscut, ma asteptam sa respinga patul multa vreme (nopti nedormite, plansete, crize si santaje emotionale), in niciun caz sa nu se mai dezlipeasca de el.

 

 

Sper doar ca nu a fost un singur episod cu final fericit, asteptam ca intreaga serie sa se termine cu bine :)

 

O sa revin peste cateva zile cu un episod 2, sa va mai povestesc cum au evoluat lucrurile. 

 

Am pus mai jos o imagine cu modelul de pat, sursa fotogafiei: marcoshop (mi s-a parut ca cei de la marcoshop au preturi decente si lucruri frumoase si au fost si seriosi, eu ii recomand)

 

 

 

A venit primavara si odata cu ea: raceala

Pomii au inflorit, soarele s-a trezit, odata cu el au rasarit in parcuri si copiii, ca ciupercile dupa ploaie si cum vremea e schimbatoare, a fost suficienta o zbenguiala fara geaca pentru ca virusul sa se instaleze comod in nasucul lui Vladut. Mediu prietenos pentru virusei, nasucul a inceput sa ii curga seara si au inceput si noptile nedormite, uitasem cum e....

 

Am petrecut 2 nopti albe, eu am ragusit de la atata cantat O brad frumos, Cand afara s-a-noptat si Mos Craciun cu plete dalbe si mi-e teama ca Vladut o sa isi strambe dintii de la atata supt body-uri. Toata noaptea le suge si le mesteca de nervi ca nu poate dormi. Il supara nasucul. Astazi dupa-masa vad ca a dormit 3 ore fara sa se trezeasca si nu i-a mai curs nasucul. Febra nu a facut, a avut un 37,6 in fundulet, dar m-am hotarat sa nu il indop de medicamente fara sens.

 

Cum tratam noi racelile?

 

1. Mult suc de portocale

Indiferent daca suntem raciti sau nu, bem zilnic sucul a minim 2 portocale, de cand facem asta racim mai rar. Nu sunt pro suplimente alimentare (de exemplu vitamine), asa ca incerc sa ii aduc aportul de vitamine de care are nevoie intr-un mod cat mai natural. La fel, ceapa si usturoiul nu lipsesc din papa in nicio zi.

 

2. Colargol

Niste picaturi pentru nas foarte bune, care se prepara in farmacii, pediatra ni l-a prescris la fiecare raceala, acum suntem mari si nu mai alergam la doctor la primul muc. Daca nu e o raceala severa, in 3 zile ii trece de tot nasul (impreuna cu tusea si stranuturile provocate de mucozitati), doar cu colargol (cate o picatura in fiecare nara, dupa ce a fost aspirat in prealabil cu batista bebelusului, de 3 ori pe zi). Nu lasati nasucul lui bebe sa curga prea multe zile pentru ca mucozitatile pot ajunge in plamani, provocand bronsiolita. (Noi am patit-o anul trecut, nu i-am dat nimic pentru ca nu avea alte simptome in afara de nasuc).

 

3. Aerosoli

Daca nasul e infundat dar nu ies mucii, ii fac aerosoli cu ser fiziologic (adrenalina doar la recomandarea pediatrului) si i se inmoaie imediat, apoi ii aspir cu batista bebelusului si pun colargol.

 

4. Nurofen sau Panadol pentru copii

De regula nu ii dau deloc daca nu face febra, insa daca trec 3-5 zile si simptomele de raceala nu se amelioreaza ii dau si  Nurofen sau Panadol maxim 5 zile.

 

5. Mult oxigen, dragoste si bibileala

In perioada cat e racit nu il tin in casa decat daca nu permit conditiile meteo sa il trimit la plimbare. Am observant ca aerul curat ii face foarte bine si cand e racit, de aceea am grija mereu sa aerisesc si seara si dimineata toata casa.

 

6. Odihna si somn

Cand e bolnavior Vladut doarme mai mult ziua, nu il trezesc niciodata, chiar daca ratam o masa, cand se trezeste constat ca (in cazul lui) somnul a facut cat 3 mese :)

 

Deja nu ne mai curge nasucul, nu mai tusim sau stranutam, se vede clar o ameliorare, se pare ca de data asta scapam ieftin, fara emotii, doar cu cateva nopti nedormite si mult cantat.

Marea, izvor de sanatate

Ca destinatie de vacanta pentru vara lui 2014 va propun marea, o cura de terapie naturala  si in acelasi timp distractie pentru cei mici, in timp ce pentru cei mari va reprezenta o oaza de relaxare.

 

Indiferent daca alegeti un concediu in tara, la Marea Neagra, sau in strainatate, efectele benefice asupra starii de sanatate a copiilor sunt vizibile imediat (mai ales pentru copiii de pana la 2 ani).

 

1.     Mersul pe nisipul ud este foarte sanatos, ajuta copilul sa calce corect. Medicii ortopezi recomanda mersul pe nisip atat ca tratament adjuvant pentru deformarile de mers, spre exemplu pentru ameliorarea platfusului, cat si copiilor sanatosi, pentru formarea corecta a mersului.

 

2.     Aerosolii marini naturali sunt de semenea recomandati atat pentru copiii sanatosi cat si in afectiunile respiratorii (cum ar fi bronsiolitele, rinitele).

 

3.      Soarele de dimineata si seara ajuta dezvoltarea armonioasa a sistemului osos al copilului, fixand vitamina D, contribuind astfel la asimilarea calciului si prevenirea rahitismului.

 

4.      Apa de mare are efecte antiinflamatorii, in timp ce joaca in apa si plimbarile prin apa pana la glezne tonifica musculatura si imbunatateste circulatia.

 

5.      Marea ofera intotdeauna distractie celor mici, prin simpla prezenta a nisipului. Cu cateva  jucarii de nisip si o galetusa cu apa, veti avea parte de momente de relaxare nepretuite, iar ca bonus veti fi rasplatiti cu zambetul copiilor vostri.

 

Efectele benefice ale mediului marin se cunosc inca din antichitate, iar grecii, egiptenii, indienii si chinejii foloseau apa marina atat ca tratament, cat si pentru intarirea sistemului imunitar.

 

Exista totusi anumite cazuri in care marea este contraindicata, cum ar fi: insufcienta cardiaca, hipertensiunea arteriala, sau anumite boli ale rinichilor.

 

In vara lui 2013 am ales litoralul romanesc, deoarece Vladut nu ar fi suportat prea bine un drum cu masina pana in Grecia (cu avionul nu ne permiteam). Nu mi-a parut rau, chiar am hotarat ca o sa mai merg pe litoralul romanesc. Am ales Eforie nord pentru plaja mai fina si am preferat sa inchiriem (la un pret accesibil) un apartament de 2 camere cu bucatarie (mofturici si nu ar fi mancat la restaurant, asa ca i-am preparat eu mancarea acolo).

 

Ne-am cazat la Rimhaus Residence (insa sunt sigura ca exista si multe altele) am stat in apartamentul zugravit cu galben si verde, in poze nu apare bucataria, insa cand am fost noi aveau, pe langa frigider si aragaz, bufet, cratiti si vesela. In apartament se pot caza 4 adulti si 2 copii, puteti incerca si sa negociati.

 

Apartamentul a fost exact asa cum ne-am droit: utilat, simplu si nou, curat si foarte spatios. Gazda foarte amabila ne-a pus la dispozitie si un patut, asa incat nu am fost nevoiti sa il luam pe al nostru.

 

Singurul dezavantaj fata de un hotel a fost faptul ca apartamentele erau departe de plaja si nu ne-a trecut prin minte sa luam caruciorul, asa ca, mai mergeam si cu masina la plaja. Oricum, datorita vremii capricioase, am mers la plaja si in alte statiuni. Pana la urma vremea a fost ideala pentru Vladut, apa marii era calda inca, iar soarele deloc puternic, a plouat o singura zi.

 

A fost o vacanta frumoasa, Vladut inca isi aminteste si imi spune ca vrea la mare, anul asta o sa il trimit doar cu tati, ca baietii, pentru ca in luna mai il asteptam pe fratiorul lui.

 

Mie mi s-a parut ca l-a si ajutat, nu a mai racit de cand ne-am intors si parca nu mai calca stramb (a fost diagnosticat cu talus valgus pe la 8 luni).

Copiii spun lucruri trasnite, in somn.

Nu stiu daca sa imi fac griji, dar de o luna Vladut a inceput sa vorbeasca in somn. Initial am crezut ca se trezeste pentru ca era foarte agitat si plangea (cam o data sau de doua ori pe noapte), apoi mi-am dat seama ca nu era tocmai treaz cand facea asta.
 

Nu cred ca e o coincidenta faptul ca de cand a inceput sa aiba somnul agitat, au inceput si afirmarile lui de personalitate (clasicul “nu vrei” la orice ii propun, insotit de scurte crize cu tipete daca insist).
 

Stiu ca asa incep copiii sa se manifeste in momentul in care inteleg ca si ei pot sa se afirme, dar parca vorbitul asta cu plans in somn e un pic prea mult. Cu prima ocazie o sa vorbesc si cu pediatra sa vad ce parere are, recunosc ca nu am inceput inca sa fac sapaturi pe tema asta, dar in ultimul timp epoca vitezei nu m-a ocolit nici pe mine, in ciuda sangelui meu de ardeleanca.
 

Intr-o noapte a inceput sa se zvarcoleasca in pat, se dadea cu fundul de saltea si tipa:
 

El: - Nu!!! Nu vrei!!! Mami nuuu!

Eu: - Ce e mami? Ce s-a intamplat? Te doare ceva?

El: - Mami vrei mar!

Eu: - Da  mami, uite maru’

El: - Nu, mami nu! Celalalt mar!

Eu: - Bine mami, uite celalalt mar.
 

Si gata, asta a fost tot, s-a linistit si a dormit mai departe. Evident ca nu exista niciun mar, iar dialogul s-a desfasurat in timp ce fiecare era la el in pat.
 

Sau, azinoapte:

El: - Scoate picioru'!

Eu: - Gata mami, l-am scos!

El: - Nu ala! Celalalt picior scoate!
 

Apoi, spre dimineata:

El: - Mami vrei pantaloni

Eu: - Ai pijama

El: - Nu pijama, pantaloni vrei!

Eu: - Ai pantaloni pe tine, am gresit eu.

El: - Nu vrei pantaloni!

Eu: - Da ce vrei mami?

Liniste.
 

Nu cred ca e stresat, nu are de ce si nici nu au intervinit schimbari majore in programul sau obiceiurile noastre, totul a inceput cam cu o luna inainte sa implinim 2 ani.

Tutitu

Cu Tutitu am facut cunostinta accidental: o masinuta spatiala vesela, prietenoasa, inteligenta si nu in ultimul rand rosie :)

Vladut se plictisise deja de clasicele: Bate vantul frunzele, In padurea cu alune, Un elefant se legana etc, asa incat intr-o zi, cand ii cautam altceva pe tableta, si-a ales el un filmulet si de atunci de fiecare data cand vede tableta incepe si striga: Mami Tutitu cu telefonu, Tutitu cu elefantul si are el o gramada de preferinte.

 





O perioada acest Tutitu m-a exasperat, nu reusam sa il adorm seara decat dupa o ora de Tutitu, pana la urma am reusit sa rup obiceiul asta nesanatos si ii pun 2-3 filmulete pe zi.
 

Pe Tutitu inainte de culcare l-am inlocuit cu 101 dalmatieni si o poveste inventata de mine despre Soare si Luna.

Soarele si Luna nu se cunosteau pentru ca Soarele dormea noaptea, iar Luna ziua, dar au ajuns sa fie prieteni cu ajutorul Vantului, care era binevoitor si le transmitea mesajele. Daca ascultati cu atentie, il veti auzi si voi cum vajaie si suiera, grabindu-se sa transmita mesajele, ba poate chiar veti reusi sa deslusiti mesajele din soaptele lui, deoarece le tot repeta de frica sa nu le uite. Dar asta e alta poveste si poate o sa o aflati cu urmatoarea ocazie.
 

Ce sa va spun despre aceasta masinuta spatiala? Pana si mie imi place, e un fel de "How it's made" sau tradus in dulcea noastra limba "Cum se fabrica", pentru copii. Masinuta minune monteaza o fabrica de ciocolata, dupa care demonstreaza si procesul de fabricatie al ciocolatii, bucatarii, masini de gunoi, macarale, jucarii, masini de pompieri, politie, torturi, tot ce vrei si ce nu vrei. Chiar imi e draga masinuta, cu conditia sa nu ne uitam la ea toata ziua.

 

Am ales pentru postarea de astazi 2 filmulete ale lui Tutitu, sa vedeti si voi ce poate face masinuta asta dragalasa: cu telefonul si cu masina de gunoi.

Filmuletele le gasiti pe youtube.

Jocuri educative

Lui Vladut ii plac foarte mult jocurile educative, are un vocabular bogat, desi abia a implinit 2 ani. Vorbeste in propozitie si cred ca datoram asta mai mult faptului ca ne jucam non stop. Nu stie inca sa numere, (nici macar nu vrea sa incerce) nu stie nici culorile (mai recunoaste cate una, dar mai rar). Literele le cunoaste prin asociere: litera mama, litera tata, litera Gabriel etc

 

Vreau sa va prezint niste joculete foarte dragute care pe noi ne-au distrat si invatat multe lucruri, in acelsi timp.

 

Cel mai interesant mi s-a parut jocul cu autocolante reutilizabile. E foarte bun pentru invatarea obiectelor din casa, camerelor, activitati si asocierea activitatilor cu o anumita camera.
 

 

Jocul are mai multe planse pe care sunt reprezentate o camera de baie, o sufragerie, un dormitor, un parc si bucatarie, include si un numar egal de planse cu autocolante (fara adeziv), pentru mobilarea fiecarei camere, inclusiv copii care desfasoara diverse activitati, cum ar fi spalatul dintilor, spalatul pe cap, gatitul, mancatul etc.Va spun sincer ca si mie imi place sa ma joc cu el.

E inebunit si dupa cartonase educative cu obiecte sau animale si puzzle-urile cu meserii (3-5 piese).

 

Puzzle-urile de lemn pentru invatarea formelor se numara si ele printre favoritele lui Vladut, ii plac mai mult cele care au si desene sub forme, ca sa le poata descoperi :)
 

 

Un alt joc de lemn care ne-a invatat partile corpului si piesele vestimentare, e cel de tipul: imbraca baiatul sau fetita (eu pe asta l-am cumparat de la bamboo cu vreo 12 lei, au jucarii de lemn mai ieftine ca in librarii).

 

Puzzle-uri de asociere a animalelor cu hrana lor sau mediul in care traiesc sau de tipul: zi/noapte, tanar/batran, sus/jos, mare/mic etc.
 

 

Ne mai plac mult masinutele alea de plastic cu suruburi, pe care trebuie sa le montezi si demontezi cu surubelnita, l-a invatat bunicul cum se numeste fiecare piesa si imi spunea mie: caroserie, sasiu, ax, bena etc, multe din ele nici eu nu le stiam :)))

 

Trusa de doctor, unelte, galeata cu mop si matura sunt si ele in top pentru ca ne plac jocurile de rol: de-a doctorul, bucatarul, soferul, gradinarul, constructor etc. Se spune ca jocurile de rol sunt importante pentru constientizarea propriului eu si pentru a invata sa faca diferenta intre fictiune si realitate.
 

 

Tablita cu litere si cifre in schimb nu prea I-a trezit interesul, o lasam deoparte pentru moment.

Ne mai plac vehiculele, garajele, animalele in miniatura si ghiozdanelele, dar nu intra la categoria educative, iar cu astea ii place sa se joace singur, imi e asa drag cand il aud din bucatarie cum chicoteste si vorbeste singurel. Copiii vosrti vorbesc cand se joaca singuri?

De un timp in coace mi se pare ca are prea multe jucarii si cateodata nu stie ce sa aleaga, in plus, mi le imprastie in toata casa. Cum le adun cum intoarce sacii cu fundul in sus pe podea, nu cred ca jucariile alea stau in saci sau dulap mai mult de 15 minute dupa ce le strang.

L-am invatat sa le stranga singur dupa ce termina si nu protesteaza, le strange, problema e ca ii place putin prea mult sa le stranga si dupa ce termina, le imprastie din nou ca sa le mai stranga o data si tot asa.

Am incercat sa ma abtin, sa nu ii mai cumpar jucarii, dar am esuat lamentabil si oricum primeste cate ceva de fiecare data cand vine cineva in vizita. Am stabilit totusi o regula pentru mine si vizitatori: am spus nu jucariilor voluminoase (gen corturi cu bile, casute, magazine, balansoare etc.)

 

Foarte multe lucruri am invatat si din carticele, dar din lipsa timpului o sa las asta pentru o postare viitoare.

 

Voi cu ce va jucati? Daca vreti sa facem schimb de jucarii, sa le imprumutati pe ale noastre, sau poate chiar sa facem un grup/club de joaca al copiilor, noi suntem deschisi si asteptam cu drag propuneri. 

Semnele de mama. Petele au farmecul lor.

Lui Vladut primele semne i-au aparut in jurul varstei de 2-3 luni. Tin minte ca m-am speriat, nu stiam ce sunt. Exclusesem din start posibilitatea semnelor de mama pentru ca nu stiam ca pot aparea si mai tarziu, credeam ca e o ciuperca pentru ca ii aparuse prima data o pata alba pe fundulet apoi au inceput sa se inmulteasca si erau de diferite forme si culori.

 

Am ajuns la dermatolog. In timp ce ii analiza fiecare semn in parte inima mea se facuse cat un purice, insa unul neobisnuit de puternic, pentru ca in acelasi timp tinea cu tot dinadinsul sa imi sara din piept. De fiecare data cand plimba lupa si lampa peste semne, dermatologul scotea cate un “IHI” sau “AHA” grav, iar mie mi se taia respiratia. Palmele imi transpirasera si asteptam verdictul.

 

Doctorul se ridica si imi spune ca pata alba e un nev acromic si ca mai are unul mai mic pe manuta stanga. Petele de pe manuta dreapta si obraz sunt pete café au lait iar cea de pe partea interoara a cotului o alunita.

 

Bun, acum ce-i ala un nev acromic? E periculos? Pana la urma a afisat un zambet larg si ne-a explicat ca de fapt e vorba de semne de mama, sau din nastere si ca asa e pigmentatia lui in zonele respective, sa stau linistita si sa ii ofer dragostea mea in continuare.

 

Linistita ca nu e ciuperca sau vreo boala de piele, ajunsa acasa l-am dezbracat pe bebe in funduletul gol si l-am asezat pe burtica (era vara), apoi am facut cunostinta cu fiecare semn in parte, fiecaruia i-am atribuit cate o povestioara (pe fundulet l-a atins zana cu bagheta cand s-a nascut, sa il recunoasca necazurile si sa se fereasca din calea lui, pe manuta l-a sarutat soarele, iar pe obrajor luna), le-am mangaiat si sarutat pe fiecare in parte, apoi dezmierdarea semnelor a devenit un ritual. Imi sunt dragi.

 

Baietelul meu nu e perfect, e unic! Asa le spuneam mamicilor ingrijorate ca aspectul fizic al copiilor lor ar putea avea de suferit din cauza semnelor din nastere. Defectele dau farmec oricarui lucru. Nu v-ati trezit niciodata studiind o pata pe o fotografie, sau un perete? Sau o crapatura intr-o sticla? Un nod intr-o masa de lemn sau o ruptura intr-o panza de paianjen?

 

Si eu am semne din nastere. Mama imi spunea seara inainte de culcare ca semnul de pe umarul stang reprezinta soarele, iar cel de pe umarul drept reprezinta luna. Mi-au placut intotdeauna semnele mele, chiar si in perioada adolescentei si le spuneam tuturor mandra ca ele reprezinta soarele si luna, ziua si noaptea, echilbrul.

 

Petele si semnele au farmecul lor, ele pot fi indragite de cei mici, in functie de cum le prezentam, asa incat ele sa fie percepute ca un lucru bun, nu o ciudatenie.

Cu mine sau cu bona?

Astazi mergem la controlul de 2 ani, ca de obicei am emotii pentru proba de foc: proba cantarului. Vladut a avut 2500 grame si 47 cm cand s-a nascut (nascut la termen) si de acolo obsesia mea  cu cantarul si ca sa punem si cireasa pe tort e si foarte mofturos la mancare. Cred ca a fost o lectie (asta cu nemancatul) dar se pare ca tot nu am invatat-o. Tot mai vreau falcute, bucute si pliuri la picioruse. Am inteles ca n-o sa le primesc de la Vladut (n-a avut nici o cuta pe piele :(  ), dar macar de la fratiorul lui :) Sunt o visatoare.

 

La un an m-am intors la servici, pentru ca din pacate nu m-as fi descurcat financiar sa stau 2 ani cu el. Am apelat la serviciile unei bone si din ziua 1 am regrete si remuscari. Nu ma gandesc decat ca i-ar fi fost mult mai bine alaturi de mamica lui.

 

Nici nu am inceput bine serviciul ca l-am si gasit cu funduletul rosu si culmea in weekend, cu mine ii trecea, luni seara era iar rosu si am tinut-o tot asa (ii spuneam bonei in fiecare zi acelasi lucru  si  bona se jura ca il schimba si il spala des). E fata buna bona, la capitolul rabdare nu are egal, il iubeste mult si toata ziua se prosteste cu el. Singura buba e cea cu funduletul. Chiar imi place de ea (nu e foarte desteapta dar are o inima mare si baiatul meu se simte foarte bine cu ea) . Ar mai fi ceva, e cam dezordonata, nu prea e gospodina, dar am zis ca fac eu un sacrificiu si strang dupa ei cand vin de la servici pentru ca baiatul meu o place.

 

Ne-a fost foarte greu sa acceptam un strain in casa noastra, mai ales ca trebuia sa ii explic tot, de la cum sa curate dovleceii si sa scoata samburii din mar, pana la cum sa spele tetinele. Prima oara cand i-a facut mancare lui Vlad mi-a venit sa ma urc pe pereti. Ii pusese in piure marul cu cotor cu tot, cu seminte cu tot, legumele nu prea fierte, nu stiu nici acum cum mi-am pastrat calmul (si ii aratasem de vreo 3 ori cum se face, am zis na, o fi avand emotii). Dar pentru ca e fata buna si stiam ca are si o situatie dificila, am avut rabdare cu ea si am stat amandoua 3 luni acasa, am invatat-o tot ce ar trebui sa stie o bona. (mie imi place sa cred ca i-am facut un bine, ca o sa poata sa lucreze ca bona si la alte familii de acum in colo, ea probabil ma crede o nebuna, cu observatiile mele cu tot :))) ).

 

Pana si la capitolul observatii si atentionari am ajuns sa ne intelegem. La inceput am avut o cearta urata cu ea pe tema asta, nu intelegea de ce ii fac observatii zilnic, credea ca am ceva cu ea si se apucase sa tipe la mine (tot ea) ca daca nu imi place cum isi face treaba sa o schimb ca ea isi gaseste altceva. Nu am tipat o data la ea, m-am straduit sa ii explic totul, cand puteam sa iau o bona care stia deja toate lucrurile astea, insa de dragul ei am facut un efort. Mi-a parut rau ca nu a fost apreciat efortul meu si ca ea nu simte lucrurile astea, ci ca pentru majoritatea angajatilor ma vede sefa ei, in timp ce eu o vad ca o persoana care il iubeste si are grija de baiatul meu. I-am raspuns doar ca imi pare rau ca nu ne intelegem si ca daca ea asa considera ca e mai bine... Apoi tot eu am fost jenata de penibilul momentului cand m-a sunat sa isi ceara scuze pentru iesire. Nu ne-am mai certat de atunci.

 

Am luat-o a doua zi deoparte si I-am explicat ca eu fac acele observatii ca sa fiu eu multumita, o platesc si mi se pare normal ca daca vreau sa faca lucrurile intr-un anumit fel sa ii spun si am intrebat-o: tu daca ai fi fost in locul meu si nu ti-ar fi placut cum face bona cutare sau cutare nu i-ai fi spus? Apoi i-am spus ca eu am incredere in ea si ca observatiile nu au legatura cu persoana ei ci cu faptul ca sunt mama si vreau ca baiatul meu sa fie ingrijit asa cum consider eu: mama lui, ca e mai bine. I-am mai explicat ca daca o sa se supere de fiecare data cand ii spun ca mi-ar placea sa faca lucrurile altfel, nu o sa mearga pentru ca nu o sa fiu nici eu nici ea multumita. I-am spus, nu le lua ca pe niste observatii nu neaparat ai facut tu ceva gresit, pur si simplu eu vreau altfel. A parut ca a inteles si de atunci a respectat si indicatiile pe care i le lasam.

 

Acum de exemplu ii spunea lui Vladut asa :"mama nu te poate lua in brate ca plange bebe din burtica", atunci normal ca i-am spus ca nu vreau ca Vladut sa stie ca din cauza lui bebe eu nu mai pot face o gramada de activitati cu el,(activitati care lui ii fac placere) pentru ca atunci o sa fie gelos pe fratiorul lui. Ci o sa ii spunem ca acum e baiat mare, ca a crescut si mami nu mai poate sa il ridice sau ca pur si simplu nu imi da voie doctorul, fara sa il includa pe bebe.

 

Incepusem sa accept chiar si chestia asta cu funduletul rosu pentru ca vedeam ca il schimba si il spala si ma gandeam, "ma nu l-o putea spala ea mai bine, el si asa e sensibil". Toata lumea imi spunea ce norocoasa sant ca nu il cearta sau bate sau ca nu imi fura din casa. Mie nu mi se parea normal sa gandesc asa, nu e doar un fundulet rosu, e funduletul copilului meu si nu vreau sa aiba niciun discomfort. Eu sunt omul care gandeste "SE POATE" si nu merg pe premise ca se poate si mai rau sau capul plecat sabia nu-l taie. De ce sa merg pe idea ca se poate si mai rau cand eu sunt convinsa ca se poate si mai bine cu un minim efort.

 

In fine, am luat-o, am invatat-o, ne-am acceptat una pe cealalta, cand ce sa vezi: din cauza ca doctorul m-a consemnat la pat, a trebuit sa il chem pe tata sa stea cu noi pana nasc, pentru ca trebuia sa ma ajute cineva sa am grija de Vladut dupa ce pleaca bona (sotul meu lucraza pana tarziu). Si ghiciti ce: de cand e tata cu ea (cam de o luna) vladut nu a mai avut nici macar o data fundul rosu. Cam cum credeti ca ma simt? Ce concluzie ar trebui sa trag? Ca nu exista bunavointa?

 

Si cand ma gandesc la faptul ca maine poimanie o sa faca si fratiorul lui un an si o sa trebuiasca sa ii arunc iar in bratele altcuiva, mi se ineaca toate corabiile. Nu vreau sa imi abandonez copiii! Vreau sa fiu langa ei, sa fiu eu cea care ii alina si care are grija de ei, care ii invata sa faca la olita, sa vrbeasca, sa numere. Numai o minune ar putea face ca eu sa nu trebuiasca sa incep serviciul, sau sa lucrez de acasa, sa imi permit "luxul" de a-mi creste singura copiii.

 

Voi ce credeti? Cu mine sau cu bona? Daca ati putea ati sta cu copiii acasa?

L-a luat pe NU in brate. Sa il trimitem si noi in vacanta.

Implinim 2 ani, nu stiu cum am ajuns aici, dar timpul a trecut si baiatul meu e mare. De cateva zile ne confruntam cu ceva nou, inca nu prea stiu cum sa ii fac fata.

 

Vladut e genul de copil care si-a impartit totdeauna jucariile cu alti copii, care ofera jucaria lui altui copil chiar daca nu mai are alta, mancarea la fel (fara sa il fi invatat eu, pur si simplu asa e el), tocmai de aceea primele lui crize de independenta m-au luat prin surprindere.  Initial m-am speriat, am crezut ca are ceva, ca l-a fortat bona sa faca ceva ce nu vrea, sau ca s-a speriat de ceva, dar crizele se inmulteau, motivul era intotdeauna diferit insa manifestarea aceeasi: “nu vrei!”

 

Mai tineti minte povestea “fetita care l-a luat pe nu in brate” ? Cam acolo suntem si noi.

 

Nu vrea sa ii schimb pampersul, nu mai vrea sa stea pe olita, nu vrea sa il spal la fund, sa faca baie sau sa ma lase sa il imbrac si activitatile par sa se inmulteasca.

 

Intotdeauna debuteaza cu un “Nu vrei!” hotarat, apoi rastit si daca incerc sa il imbrac cu forta incepe sa tipe, sa planga si sa se tavaleasca, oricum nu reusesc pentru ca nu sta. Mi-e practic imposibil sa il oblig sa faca ceva ce nu vrea. Daca il las in pace se calmeaza. I-am explicat frumos ca daca nu face la olita si nu ma lasa sa il schimb i se inroseste funduletul si il ustura, il intrebam: “Vrei sa te usture funduletul”, el:”Nu”, eu: “Atunci hai sa ne imbracam, uite, imbraca-te tu singur” el:”Nu vrei!”.

 

Singura metoda care pare sa functioneze este cea cu distrasul atentiei, ii dau o jucarie in timp ce il imbrac, dar nu imi iese de fiecare data si am senzatia ca in felul asta nu rezolv problema ci o ocolesc.

 

Am citit decateva articole pe tema asta si majoritatea spuneau acelasi lucru: nu ceda, lasa-l sa planga, dar in cazul nostru nu prea am cum, pentru ca el se opreste daca e lasat in pace. Ce sa fac sa il leg de olita? Cum sa ii arat ca el trebuie sa ma asculte pe mine si nu invers? Pana la urma tot se imbraca (dar asta dupa o jumatate de ora de stat infundul gol).

 

De obicei ii spun: am inteles, nu vrei sa te imbrac, dar tu ce vrei? De cele mai multe ori nu imi raspunde, insa cateodata imi spune: “vrei fundu gol”.

 

Tot citind am inteles ca e o varsta dificila, incepe sa i se contureze propriul eu, sa isi dea seama ca poate sa faca anumite lucruri, incepe sa se afirme. Mi-a placut foarte mult un articol al doamnei psiholog Eva Pirosca, pe care vi-l recomand:Parintii copilului care l-a luat pe nu in brate: ce sa faca?

 

Bun, acum stiu ca e normal, asa ca imi pun neuronii la contributie si caut cea mai buna abordare. Brusc imi vine in minte o intamplare de astazi dimineata: Vladut s-a dus ata la dulap sa traga afara hainele lui tati si tati s-a rastit la el si i-a spus ca nu e voie (inainte sa le atinga), derulez evenimentele din ultima saptamana si realizez ca: “nu e voie sa te urci acolo, nu sari pe canapea, nu e voie sa versi apa pe jos, nu e voie la sertare, nu e voie, nu face aia, tot timpul ”nu”.

 

Pai daca mami si tati spun mereu nu, iar eu am crescut, eu, copilul, de ce sa nu fac la fel? De ce sa fac ce vor ei cand pot sa spun si eu nu?

 

Incepand de astazi m-am hotarat sa il trimit pe “nu” in vacanta. E mai greu decat pare, dar nu imposibil. In loc de “nu e voie la sertar ca o sa te lovesti” o sa incerc variant fara negatie “o sa iti prinzi degetelele daca te joci acolo” sau “hai mai bine sa ne jucam cu kitty”. Un lucru e cert: domnul “nu” isi va lua o vacanta lunga!

Mofturosii la mancare!

 

Sunt fericita castigtoare a unui exemplar mofturos. Toate bune si frumoase pana cand vine ora mesei. Inca de cand era mic, Vladut respingea aproape orice era nou. Am incercat nenumarate metode: am facut pauza, apoi am incercat din nou, am insistat cu supa de legume (la sfatul pediatrei), jucarii la masa, trucuri si retete de la alte mamici si din articole de specialitate, pur si simplu nu a mers nimic. Mai mult decat atat, mesele noastre incepusera sa semene mai mult a lupte, iar de cele mai multe ori victoria era de partea lui Vladut.

 

De fapt stresul a pornit de la medicul pediatru, care imi spunea mereu ca, pentru a fi sanatos, trebuie sa manance zilnic cel putin 50 g de carne, nu stiu cate grame de legume, 120 ml suc de fructe, doua oua pe saptamana etc Cantitatea finala pe care trebuia sa o manance saracutul era undeva la 1,2 kg plus 2 biberoane de lapte. Niciodata nu a fost un mancacios, chiar mancand doar ce ii placea, noi ajungeam undeva la jumatate din cantitatea indicata, ce sa mai vorbim de gama variata de alimente…

 

Si uite asa nervi si stres ca nu primeste copilul suficiente alimente (era si putin sub ponderal in perioada aia), ma chinuiam degeaba si eu si el, pana la urma tot cat vroia el manca. La un moment dat (pe la un an) am oboist si l-am lasat o vreme sa manance numai cat si ce vrea el. Si surpriza: nu numai ca nu ne mai chinuiam niciunul, dar a inceput si sa ia in greutate incet, incet. 

 

Acum, la 2 ani, tot mofturos e, poti numara pe degete felurile de mancare pe care le accepta, dar in acelasi timp e sanatos si fericit. Cateodata ma intreb cum de nu se plictiseste sa manance mereu acelasi lucru.

 

Am vorbit si cu o prietena zilele trecute despre asta si mi-a povestit ca nepotica ei a mancat pana la doi ani numai supa de mere si lapte si e foarte sanatoasa, acum are 7 anisori (sora ei sta in Canada, iar medicul i-a raspuns asa “Care e problema? Sa manance supa de mere atunci”).

 

Cel mai mult imi placeau comentariile altor parinti experimenti (parintii mei, socrii, unchi si matusi etc): “Pai sigur, daca nu i-ai dat si altceva”, gaseau intotdeauna vinovatul, la fel si cand copilului nu ii placea de o anumita persoana: “pai sigur daca l-ai obisnuit numai cu tine”. Vreau sfaturi nu critici fara sens!

 

Comentariile prietenoase curgeau fara sa stie, (sau sa intrebe) cum am facut diversificarea sau ca noi avem o gasca de copii (si parinti) cu care iesim in fiecare zi.

 

Explicatiile oferite de mine nu erau bune niciodata, de fapt nici nu cred ca erau ascultate si modul in care si-au crescut ei copiii era singurul corect.

 

Revenind la subiect: am un copil mofturos, sanatos si fericit!

Micul bandit

Ieri seara:

 

            -Tu ce esti fetita, sau baietel?

            - Baietel
            - Si mami ce e?
            - Fetita
            - Si tati?
            - Baietel
            - Dar Simona ce e?

Sta el, se gandeste parca un pic incurcat, apoi foarte vesel si spontan raspunde:

            - Fotomodel!

Simona e bona, se pare ca totusi il invata cate ceva :)))

 

In fiecare dimineata ceasul meu desteptator ma trezeste cu precizie la ora 08:30:

-          Mami, mami! Trezeste, mami! Mami n-auzi?

Buimacita de somn ii spun ca nu pot sa il ridic pentru ca nu imi da voie doctorul dar ca o sa il chem pe bunicu’ sa il ia din patut. Ce credeti ca face micul meu bandit?
 

Cand a auzit usa de la dormitor deschizandu-se, s-a trantit repede inapoi in patut si s-a prefacut ca doarme. Bunicul se uita mirat la mine si imi spune:

-          Cum sa il iau? Baiatul doarme

Ma ridic si spun:

-          Hai, vii langa mama in pat? Bunicul doar te ia si te aduce la mama.

Sa vezi si sa nu crezi, in mai putin de 5 secunde baiatul meu se agata de gatul bunicului, pregatit pentru giugiuleala de dimineata.
 

Cand i-am simtit manutele mici si moi pe obraji si m-a invadat mirosul de bebelus m-am topit toata. Cata fericire poate sa aduca un copil! Si cata dragoste sa daruiasca!
 

E smecher, timid, intelligent, galagios, face numai prostii: strica, murdareste, sparge, demoleaza, imprastie, imi poarta margelele si pantofii, imi ascunde cheile, e mofturos, lipicios, incapatanat, cateodata obraznic, are 2 ani, nu e copilul perfect, dar e perfect pentru mine!
 

 

Iar pentru voi, mamici de banditi si printese: puteti castiga un carucior, babycomfort a lansat un concurs nou, puteti participa la concurs aici .