Alopecia seboreica sau androgeno-genetica

De data aceasta o sa scriu pentru noi femeile, despre un subiect nu demult foarte dureros pentru mine si probabil o problema pentru multe din noi. Cat de frustrant este sa umplem cada cu par? Sau sa avem hainele pline de fire de par? Sa incercam sa astupam "banutul" unde parul e mai rar, sau aproape inexistent si sa lasam par in urma noastra prin toata casa, ca Hansel si Gretel. Sau poate deschidem albumul cu poze si constatam cu amaraciune ca in liceu aveam de cel putin 3 ori mai mult par. E o afectiune cu impact foarte mare asupra psihicului (mai mare decat asupra fizicului din punctul meu de vedere), induce foarte mult stres si lipsa de inredere in sine.

 

1. Ce este alopecia seboreica ?

Alopecia seboreica sau androgeno-genetica, cum mai este numita, reprezinta caderea parului ca o consecinta a excesului de androgeni (hormoni masculini). Este cea mai frecventa dintre alopecii. Ea incepe la nivelul tamplelor si cununei, unde parul este mai subtire si este inlocuit in mod progresiv de catre puf. Acest tip de alopecie este mai frecventa in randul barbatilor insa exista si in randul femeilor. In cazul acestora din urma, evolutia nu este la fel de agresiva ca la barbati, neducand la chelie ci la o rarire excesiva a parului si acei mici "banuti" cu aspect neplacut.

 

2. Cum o recunoastem?

• parul are tendinta de a se ingrasa foarte repede la o zi, maxim doua
  dupa ce a fost spalat,
• cadere in exces (peste 100 de fire de par pe zi),
• caderea parului debuteaza in jurul varstei de 18-22 ani,
• rarirea in mod vizibil (evidenta) a parului in unele zone si aparitia pufului in zona tamplelor.

3. Cauzele aparitiei.

Sunt genetice, hormonale. Excesul de sebum se depoziteaza la radacina firului de par, ducand astfel la "sufocarea" acesteia.

 

4. Diagnostic

Se stabileste de catre medicul dermatolog.

 

5. Tratament

Nu exista un tratament 100% eficient pentru alopecia seboreica insa ii putem incetini sau stopa evolutia astfel:

• folosim sampoane revitalizante fara balsam, sampoane ce stimuleaza circulatia sangelui, cum sunt cele pe baza de: urzica, aloe, cafea etc.
• nu folosim balsam sau masti pentru hidratare, niciun produs ce favorizeaza ingrasarea scalpului (nici macar leacuri naturiste pe baza de ulei de ricin sau petrol dublu rafinat),
• consumam cat mai multe alimente bogate in zinc (spre exemplu nucile, fisticul), nu este indicat sa luam suplimente alimentare de zinc daca nu avem un deficit de zinc care sa reiasa din analize (valabil si pentru alte vitamine),
• hrana sanatoasa, cat mai multe fructe si legume crude,
• nu lasam parul sa se ingrase, il spalam ori de cate ori este nevoie.

 

6. Uraaaa, am scapat!

Eram in clasa a XI-a cand a inceput sa imi cada parul, iar in primul an de facultate m-am surprins in oglinda incercand sa acopar zonele in care il aveam mai rar. Atunci am realizat ca am o problema. Am pus mana pe un album foto si am avut un soc vazand difrenta de volum.

 

Dermatologul mi-a pus diagnosticul si mi-a spus ca nu prea am ce sa fac. Mi-a recomandat totusi samponul Alpecin C1, pe baza de cafea si sulimente alimentare bogate in minerale si zinc.

 

Din acel moment a inceput agonia. Niciun produs nu functiona, nimic nu ma ajuta, parul cadea in acelasi ritm alarmant, in timp ce disperarea mea crestea. Incercasem asa:

• mi-am spalat parul cu ceai de ceapa,
• masti pe baza de ulei de ricin,
• pana si petrol dublu rafinatmi-am pus pe cap,
• Alpecin,
• Nizoral,
• Durcray,
• masti, tratamente cosmetice si o multime de sampoane profesionale,
• Revalid si alte suplimente alimentare,
• am renuntat la vopseaua de par,
• m-am tuns scurt.

Toate eforturile mele erau in zadar, cu cat incercam mai multe produse, cu atat eram mai stresata. 

 

Dupa ce l-am nascut pe Vladut mi-a trecut obsesia caderii parului, ma resemnasem si nu mi se mai parea asa important, aveam alte prioritati, renuntasem sa mai caut o solutie si implicit la ideea ca o voi gasi vreodata.

 

Acum 4 luni, am comandat intamplator, de la o cunostinta o crema de la Herbalife si un sampon pe baza de aloe tot de la ei. Auzisem de produsele lor de nutritie: shake-uri minune, suplimente alimentare si sucuri concentrate (nu le-am folosit niciodata, imi sunau prea miraculoase si nici nu le voi folosi, pentru ca prefer fructele si legumele unui pumn de pastile).

 

In fine, nu stiu ce m-a determinat sa cumpar samponul ala, insa am facut-o. Parul nu mi se mai ingrasa (pot sa il spal o data pe saptamana, insa eu o fac de 2 ori) si nu imi mai cade deloc! Il folosesc de vreo 4 luni, iar efectele s-au vazut imediat (cam de la a 5-a utilizare).

 

Crema nu mi s-a parut cine stie ce.

 

Nici acum nu imi vine sa cred ca dupa atatia ani (mai exact 8), am scapat de problema asta absolut intamplator.

 

Ma gandesc deja sa ma vopsesc din nou :)

 

 

Filosofii de facebook

M-am tot impiedicat in ultimul timp de zicala asta pe facebook: "If you don't like where you are, move, you are not a tree".

 

Evident ca cei care au dat share sunt tineri si  fara familii. Daca m-ar auzi le-as striga: Fa-o! Fa-o acum!

 

Mi-e dor de perioada in care as fi putut sa iau decizii nechibzuite si sa fac lucruri fara sa gandesc, sa alerg pe marginea unei prapastii fara povara responsabilitatii pe umeri. Imi e dor pentru ca nu am fost nechibzuita atunci cand as fi putut, cand imi era permis. Mi-e dor de libertatea aia neconditionata, de spontaneitate.

 

Daca ati sti de cate ori mi-am zis: "Gata il las pe Vladut cu tati si fug un weekend la mare", dar weekend-urile au trecut si nu m-am putut dezlipi de Vladut, a venit iarna, astept vara urmatoare si uite asa trec si verile. Imi e dor si la gandul ca o sa nasc in mai si o sa mai pierd o vara. 

 

Ideea ar fi sa punem mana si sa facem ceva pentru ca putem, insa de multe ori faptul ca incercam nu este suficient, sau poate nu ne dorim suficient.

 

Cati dintre noi nu ar vrea sa locuiasca pe o plaja mereu insorita, sau poate in inima civilizatiei Luxemburg, Paris sau NY, nu mai e asa simplu nu?

 

Multa lume imi spune: pai daca nu iti place agitatia, aglomeratia si poluarea din Bucuresti muta-te. De-ar fi asa de simplu... Maine sa imi dau si eu si sotul meu demisia, sa ne luam copiii si sa  ne mutam la Sibiu, Timisoara, sau Sighisoara.

 

In primul rand tocmai pentru ca nu suntem copaci nu putem face asta, spre deosebire de copaci, noi avem nevoie si de hrana si copiii nostri la fel. Avem nevoie si de joburi inainte sa ne luam casa in spinare.

 

Nu m-as muta din Romania, nici Bucurestiul nu mi se potriveste, sunt o fata de oras mic.  In orasele mici de la noi  economia e slab dezvoltata, sunt putini angajatori, iar salariile oferite sunt mici.

 

Da, probabil ne-am descurca, asa cum o fac si cei care locuiesc acolo. Deocamdata ma gandesc la copiii mei, sa le ofer lor cat pot mai mult si poate candva, spre apusul vietii o sa imi placa si mie acolo unde sant, poate candva o sa simt si eu ca am prins radacini intr-un loc minunat, cu aer curat, liniste si totusi ne rupt de civilizatie.

 

E adevarat, satisfactiile pe care ti le ofera familia sunt nemasurabile: dragostea, fericirea si libertatea de a fi tu insati (libertatea de a face si spune ceea ce simti fara sa te cenzurezi de dragul celor din jur), nu vreau sa par nerecunoscatoare, pur si simplu mi-e dor de nechibzuinta.

 

M-am regasit pe mine copilul, Vladut m-a invatat cum, dar m-am pierdut pe mine adolescenta.

 

Astept ziua in care voi redeveni pe langa mama, eu cea dinainte, vreau sa fiu ambele !

 

Nu, de fapt, vreau sa fiu toate trei: eu copilul, eu mama si eu adolescenta. Toate ma definesc. Oare astept in zadar?

 

 

Cu mine sau cu bona?

Astazi mergem la controlul de 2 ani, ca de obicei am emotii pentru proba de foc: proba cantarului. Vladut a avut 2500 grame si 47 cm cand s-a nascut (nascut la termen) si de acolo obsesia mea  cu cantarul si ca sa punem si cireasa pe tort e si foarte mofturos la mancare. Cred ca a fost o lectie (asta cu nemancatul) dar se pare ca tot nu am invatat-o. Tot mai vreau falcute, bucute si pliuri la picioruse. Am inteles ca n-o sa le primesc de la Vladut (n-a avut nici o cuta pe piele :(  ), dar macar de la fratiorul lui :) Sunt o visatoare.

 

La un an m-am intors la servici, pentru ca din pacate nu m-as fi descurcat financiar sa stau 2 ani cu el. Am apelat la serviciile unei bone si din ziua 1 am regrete si remuscari. Nu ma gandesc decat ca i-ar fi fost mult mai bine alaturi de mamica lui.

 

Nici nu am inceput bine serviciul ca l-am si gasit cu funduletul rosu si culmea in weekend, cu mine ii trecea, luni seara era iar rosu si am tinut-o tot asa (ii spuneam bonei in fiecare zi acelasi lucru  si  bona se jura ca il schimba si il spala des). E fata buna bona, la capitolul rabdare nu are egal, il iubeste mult si toata ziua se prosteste cu el. Singura buba e cea cu funduletul. Chiar imi place de ea (nu e foarte desteapta dar are o inima mare si baiatul meu se simte foarte bine cu ea) . Ar mai fi ceva, e cam dezordonata, nu prea e gospodina, dar am zis ca fac eu un sacrificiu si strang dupa ei cand vin de la servici pentru ca baiatul meu o place.

 

Ne-a fost foarte greu sa acceptam un strain in casa noastra, mai ales ca trebuia sa ii explic tot, de la cum sa curate dovleceii si sa scoata samburii din mar, pana la cum sa spele tetinele. Prima oara cand i-a facut mancare lui Vlad mi-a venit sa ma urc pe pereti. Ii pusese in piure marul cu cotor cu tot, cu seminte cu tot, legumele nu prea fierte, nu stiu nici acum cum mi-am pastrat calmul (si ii aratasem de vreo 3 ori cum se face, am zis na, o fi avand emotii). Dar pentru ca e fata buna si stiam ca are si o situatie dificila, am avut rabdare cu ea si am stat amandoua 3 luni acasa, am invatat-o tot ce ar trebui sa stie o bona. (mie imi place sa cred ca i-am facut un bine, ca o sa poata sa lucreze ca bona si la alte familii de acum in colo, ea probabil ma crede o nebuna, cu observatiile mele cu tot :))) ).

 

Pana si la capitolul observatii si atentionari am ajuns sa ne intelegem. La inceput am avut o cearta urata cu ea pe tema asta, nu intelegea de ce ii fac observatii zilnic, credea ca am ceva cu ea si se apucase sa tipe la mine (tot ea) ca daca nu imi place cum isi face treaba sa o schimb ca ea isi gaseste altceva. Nu am tipat o data la ea, m-am straduit sa ii explic totul, cand puteam sa iau o bona care stia deja toate lucrurile astea, insa de dragul ei am facut un efort. Mi-a parut rau ca nu a fost apreciat efortul meu si ca ea nu simte lucrurile astea, ci ca pentru majoritatea angajatilor ma vede sefa ei, in timp ce eu o vad ca o persoana care il iubeste si are grija de baiatul meu. I-am raspuns doar ca imi pare rau ca nu ne intelegem si ca daca ea asa considera ca e mai bine... Apoi tot eu am fost jenata de penibilul momentului cand m-a sunat sa isi ceara scuze pentru iesire. Nu ne-am mai certat de atunci.

 

Am luat-o a doua zi deoparte si I-am explicat ca eu fac acele observatii ca sa fiu eu multumita, o platesc si mi se pare normal ca daca vreau sa faca lucrurile intr-un anumit fel sa ii spun si am intrebat-o: tu daca ai fi fost in locul meu si nu ti-ar fi placut cum face bona cutare sau cutare nu i-ai fi spus? Apoi i-am spus ca eu am incredere in ea si ca observatiile nu au legatura cu persoana ei ci cu faptul ca sunt mama si vreau ca baiatul meu sa fie ingrijit asa cum consider eu: mama lui, ca e mai bine. I-am mai explicat ca daca o sa se supere de fiecare data cand ii spun ca mi-ar placea sa faca lucrurile altfel, nu o sa mearga pentru ca nu o sa fiu nici eu nici ea multumita. I-am spus, nu le lua ca pe niste observatii nu neaparat ai facut tu ceva gresit, pur si simplu eu vreau altfel. A parut ca a inteles si de atunci a respectat si indicatiile pe care i le lasam.

 

Acum de exemplu ii spunea lui Vladut asa :"mama nu te poate lua in brate ca plange bebe din burtica", atunci normal ca i-am spus ca nu vreau ca Vladut sa stie ca din cauza lui bebe eu nu mai pot face o gramada de activitati cu el,(activitati care lui ii fac placere) pentru ca atunci o sa fie gelos pe fratiorul lui. Ci o sa ii spunem ca acum e baiat mare, ca a crescut si mami nu mai poate sa il ridice sau ca pur si simplu nu imi da voie doctorul, fara sa il includa pe bebe.

 

Incepusem sa accept chiar si chestia asta cu funduletul rosu pentru ca vedeam ca il schimba si il spala si ma gandeam, "ma nu l-o putea spala ea mai bine, el si asa e sensibil". Toata lumea imi spunea ce norocoasa sant ca nu il cearta sau bate sau ca nu imi fura din casa. Mie nu mi se parea normal sa gandesc asa, nu e doar un fundulet rosu, e funduletul copilului meu si nu vreau sa aiba niciun discomfort. Eu sunt omul care gandeste "SE POATE" si nu merg pe premise ca se poate si mai rau sau capul plecat sabia nu-l taie. De ce sa merg pe idea ca se poate si mai rau cand eu sunt convinsa ca se poate si mai bine cu un minim efort.

 

In fine, am luat-o, am invatat-o, ne-am acceptat una pe cealalta, cand ce sa vezi: din cauza ca doctorul m-a consemnat la pat, a trebuit sa il chem pe tata sa stea cu noi pana nasc, pentru ca trebuia sa ma ajute cineva sa am grija de Vladut dupa ce pleaca bona (sotul meu lucraza pana tarziu). Si ghiciti ce: de cand e tata cu ea (cam de o luna) vladut nu a mai avut nici macar o data fundul rosu. Cam cum credeti ca ma simt? Ce concluzie ar trebui sa trag? Ca nu exista bunavointa?

 

Si cand ma gandesc la faptul ca maine poimanie o sa faca si fratiorul lui un an si o sa trebuiasca sa ii arunc iar in bratele altcuiva, mi se ineaca toate corabiile. Nu vreau sa imi abandonez copiii! Vreau sa fiu langa ei, sa fiu eu cea care ii alina si care are grija de ei, care ii invata sa faca la olita, sa vrbeasca, sa numere. Numai o minune ar putea face ca eu sa nu trebuiasca sa incep serviciul, sau sa lucrez de acasa, sa imi permit "luxul" de a-mi creste singura copiii.

 

Voi ce credeti? Cu mine sau cu bona? Daca ati putea ati sta cu copiii acasa?

WAHM România - Platformă online de joburi pentru mămici

Cate dintre noi, mamicile, nu ne-am dorit sa lucram de acasa? Sa avem un program flexibil, pentru a ne putea ingriji de sanatatea si educatia copiilor nostrii, sa nu pierdem momente pretioase din viata lor: primul cuvant, primii pasi, sa nu auzim primul “te iubesc mami” la telefon.

 

Cat de frumos ar fi daca am putea sa le facem pe toate langa copiii nostri.

 

Stiti ca de multe ori mamicile sunt fortate de angajatori sa se intaoca la locul de munca mai devreme, sub amenintarea pierderii postului in favoarea inlocuitorului (nelegal, dar din pacate real).

 

Zilele trecute o cunostinta mi-a vorbit despre un proiect ce are drept scop sustinerea mamicilor pentru a putea lucra de acasa, asa ca am hotarat sa investighez oportunitatea. Suna prea bine ca sa fie adevarat.

 

Proiectul este inca in faza incipienta, se strang inca fonduri pentru realizarea platformei online.

 

Mie mi s-a parut un proiect ambitios, urmarind si crearea de locuri de munca, prin infiintarea unei asociaţiii non-profit WAHM România, iar prin intermediul acesteia se organiza cursuri de calificare si de antreprenoriat pentru mamici. Tocmai de aceea m-am hotarat sustin proiectul scriind acest articol.

 

Mai multe informatii puteti gasi aici, aici si pe facebook

 

 

 

 

Vine bebe? Fiti pregatiti!

Pentru inceput, as vrea sa vorbim putin despre ce inseamna sa fim pregatiti pentru venirea pe lume a unui bebelus. Probabil ca financiar v-ati pregatit inca de cand ati aflat ca sunteti insarcinata, insa acest lucru nu este suficient.

Din punctul meu de vedere cheia succesului consta in comunicarea intre parinti. De ce spun asta? Pentru ca am trecut prin toate si mi-am dat seama ca lucrurile ar fi fost mult mai simple daca ar fi existat o atitudine potrivita din partea celor doi parteneri. Am facut multe greseli la primul bebe si as vrea sa invatati din ale mele, sa nu trebuiasca sa va ocupati si de sanatatea familiei voastre pe langa cea a noului nascut.

Stresul o sa fie foarte mare, responsabilitate, presiune. Este foarte important sa stiti sa va relaxati unul pe celalalt, nu sa agravati problemele folosind reprosuri sau cautand vinovatul. Spre exemplu sa presupunem ca bebelusul are diaree. Scopul ambilor parinti ar trebui sa fie sa lucreze impreuna pentru rezolvarea situatiei, ambii parteneri se vor abtine de la discutii inutile de genul: “Tu i-ai sterilizat ultima data biberoanele, esti sigur ca nu le-ai atins? Sau: daca te-ai fi spalat pe maini inainte sa prepari laptele praf nu s-ar fi imbolnavit copilul”. Discutiile de acest gen nu fac decat sa amplifice stresul si sa agraveze situatia, parintii pot deveni usor paranoici privind bacteriile si igiena excesiva, ba chiar se poate ajunge la tensiuni foarte mari intre parteneri, care vor lansa acuzatii grave “omori copilul”,“nu esti o mama buna”, sau “daca era cu mine sigur asta nu s-ar fi intamplat”.

Copilul e bolnav, nimic grav, insa e motiv de panica, ambii parinti ar trebui sa isi canalizeze toata energia spre ingrijirea lui, mai ales ca pentru a se face bine, bebe are nevoie de multa odihna, dragoste si liniste, in niciun caz de stres si agitatie. Partenerii trebuie sa se incurajeze reciproc, sa se imbarbateze unul pe celalalt, cand unul din ei este panicat celalalt ii va spune ca totul va fi bine!

Tatal care se implica de la incaput in cresterea copilului, va tinde sa va neglijeze tocmai in perioada in care veti avea cea mai mare nevoie de el. Nu il condamnati pe tatic, in fond nu vreti un tatic absent la cresterea copilului, bucurati-va ca se implica si faceti-va cunoscuta nevoia de afectiune (si aici nu vorbesc despre sex: imbratisarile si pupicurile prietenoase vor disparea complet in unele cazuri si vor fi inlocuite cu grija si dragostea pt bebe). Trebuie sa fiti intelegatoare si rabdatoare, faceti voi gesturile de tandrete, totul e sa iesiti cu tact din impas, aveti grija insa: multe proaspete mamici au depresii dupa nastere, generate de lipsa de afectiune a partenerului.

Daca nu veti reusi sa evitati scenariul prezentat mai sus, relatia cu partenerul se va schimba foarte mult, in curand nici voi nu veti mai simti nevoia de afectiune decat din partea copilului. Daca sunteti deja aici, va fi foarte greu sa vedeti in partenerul vostru si un iubit, nu doar un tata.

Nu va baricadati cu bebe in casa, nu asa il feriti de bacterii, veti reusi doar sa va izolati de prieteni si familie. Da, o luna probabil o sa stati in casa, insa cu cat veti “iesi in lume” mai repede cu atat va veti adapta mai repede la noul stil de viata. Aveti nevoie de socializare, nu renuntati la toate lucrurile care va plac, luati-l pe bebe cu voi acolo unde este posibil.

O alta problema delicata va fi relatia cu bunicii lui bebe, care vor avea tendinta sa va spuna ca nu procedati corect, doar pentru ca nu cresteti copilul in acelasi fel cum ar fi facut-o ei. Amintiti-le respectuos ca fiecare parinte procedeaza cum crede ca este mai bine pentru copilul lui. Sa nu va surprinda daca atunci cand veti ruga bunicile sa va inapoieze copilul va veti lovi de un refuz categoric. Bunicile au tendinta de a fi posesive cu bebe, sa il monopolizeze, va trebui sa fiti ferme dar in acelasi timp diplomate cand va “revendicati” copilul si sa le corectati cand se vor adresa lui bebe cu “hai la mama”.  Ele nu fac acest lucru intentionat, insa pe langa discomfortul psihic creat mamei, mai tarziu copilul poate fi derutat.

Veti vedea ca venirea unui sufletel pe lume va schimba multe vieti. Spre exemplu cand s-a nascut primul meu baietel, o cunostinta si-a luat inima in dinti si a incheiat in sfarsit o relatie care nu ducea nicaieri. Un alt exemplu e bunica mea, strabunica lui bebe, care nu mai lupta pentru viata ei, parea ca s-a dat batuta, era la pat si depresiva, nu vroia sa mearga sau sa manance, nu vroia sa faca nimic pur si simplu statea in pat si se uita in gol. Dupa ce s-a nascut baietelul meu, intr-o zi m-am trezit cu ea si matusa mea la usa (si stateam la etajul 4 fara lift), apoi a inceput sa vina tot la 2 saptamani, dupa aceea saptamanal. Este adevarat, un sufletel chiar si asa mic poate face minuni, poate salva vieti!

Eu sper sa va fie de folos postarea mea si voi sa va descurcati mai bine ca mine. Stiu,  va intereseaza sfaturile practice, o sa ajungem si acolo, insa uitandu-ma inapoi mi-am dat seama ca gestionarea corecta a relatiilor interpersonale este extrem de importanta pentru durbilitatea si sanatatea familiei! Eu am esuat lamentabil la primul bebe, poate si pentru ca nu am dat acestei chestiuni delicate importanta cuvenita.

In postarile viitoare vom vorbi despre ce aveti nevoie in maternitate, rahianestezie, despre ce produse trebuie sa achizitionati pentru bebe, cum sa alegeti ce e mai bun (nu neaparat ce e mai scump e si mai bun) si despre cum se realizeaza igiena bebelusului.

 

Va multumesc pentru rabdarea si timpul acordat si va mai astept daca v-a placut.